Boardul FMI va confirma, vineri, noul mandat al lui Lagarde (ziar francez)

Data publicarii: 19-02-2016 | Economie

Boardul Fondului Monetar International urmeaza sa o confirme, vineri, pe Christine Lagarde pentru un al doilea mandat la conducerea organizatiei, a informat cotidianul francez L'Opinion joi, transmite Reuters.

Potrivit ziarului, bordul, care avea programată numirea lui Lagarde la începutul lunii martie, a decis să confirme numirea ei mai devreme nefiind niciun alt candidat.     Lagarde și-a asigurat practic al doilea mandat după ce nominalizările la șefia FMI au fost închise la mijlocul lunii februarie fără niciun contracandidat. FMI a declarat atunci că ea era singura persoană nominalizată și dorește să finalizeze procesul de selecție rapid, amintește Reuters.

Sursa: Agerpress