Angajatii CE Oltenia care vor sa plece din companie vor primi sase salarii compensatorii
Data publicarii: 19-02-2016 | EconomieComplexul Energetic Oltenia a demarat o schema de plecari voluntare, in cadrul careia salariatii care vor sa paraseasca societatea vor primi sase salarii compensatorii, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, reprezentantii Ministerului Energiei.
Potrivit acestora, informațiile vehiculate în presa locală, potrivit cărora urmează să fie disponibilizați 3.000 de angajați începând cu luna martie, nu sunt adevărate.
Ministrul de resort, Victor Grigorescu, a mers joi noapte la Târgu Jiu pentru a discuta cu cei aproximativ 15 angajați care se află în greva foamei.
"Am mers la Târgu Jiu ca să mă întâlnesc cu cei care se află în greva foamei la Complexul Energetic Oltenia și ca să mă asigur că se vor întoarce cu bine la familiile lor. Greva foamei este o măsură de protest extrem și o pot înțelege în contextul stresului generat de situația financiară a companiei. A fost o noapte lungă, dar am avut un dialog bun și lămuritor. Am discutat și cu conducerea companiei și am primit asigurări că se caută soluții consensuale pentru rezolvarea neînțelegerii care a dus la acest protest", a spus ministrul.
El a subliniat că este nevoie de solidaritate din partea tuturor părților implicate pentru că adevărata problemă este situația extrem de dificilă în care se găsește Complexul Energetic Oltenia. Asupra acestui lucru trebuie sa ne concentrăm cu adevărat.
"Vreau să fie clar că există deschidere către dialog din partea Ministerului Energiei și îi încurajez pe toți cei care se simt nemulțumiți să aleagă soluția dialogului înaintea oricărui protest care le poate pune în pericol sănătatea", a completat Grigorescu.
Un număr de 15 sindicaliști din cadrul complexului au intrat marți în greva foamei, protestând față de intenția autorităților de a muta la București sediul companiei.
Luni, Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a decis să propună Adunării Generale a Acționarilor mutarea sediului social al companiei la București, în urma unei analize realizate la nivelul conducerii executive și administrative.
"Nimeni nu trebuie să se teamă de venirea Complexului Energetic Oltenia în București. Este un lucru bun, care trebuia făcut mai demult, care dă o șansă reală Complexului să-și asigure un viitor și să păstreze cele peste 15.000 de locuri de muncă", a declarat, miercuri, ministrul de resort, Victor Grigorescu.
În urma acestor anunțuri, tot miercuri, peste 3.000 de persoane, politicieni, mineri, energeticieni, reprezentanți ai administrațiilor locale din județ și simpli cetățeni, au protestat, timp de o oră, în fața sediului Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia împotriva deciziei de a muta sediul social al companiei la București.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall