Ministerul Fondurilor Europene a avut suspiciuni de nereguli in legatura cu doua proiecte ale Partidei Romilor

Data publicarii: 19-02-2016 | Economie

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a avut suspiciuni de nereguli in legatura cu doua proiecte pentru care Asociatia Partida Romilor 'Pro Europa' a fost beneficiar, motiv pentru care a sesizat OLAF (Oficiul European de Lupta Antifrauda), se arata intr-un anunt publicat pe site-ul institutiei in legatura cu ancheta intreprinsa de Directia Nationala Anticoruptie (DNA).

Sursa foto: Ministerul Fondurilor Europene

'Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management POSDRU, dispune de instrumentele necesare pentru a efectua consecvent verificarea și controlul modului în care beneficiarii și partenerii de proiect derulează activitățile din cadrul proiectelor ce beneficiază de finanțări nerambursabile din fondurile europene. În acest context, pentru proiectul ID 47678 'Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi', cu valoare totală eligibilă de 20.812.440,00 lei (4.997.464,34 euro), au fost constatate nereguli în cuantum de 1.556.372,02 lei. Pentru acest proiect, AM POSDRU a emis suspiciunea de fraudă și a sesizat OLAF (European Anti-Fraud Office) în luna decembrie 2011, recuperându-se până în prezent creanțe în valoare de 156.748,83. Proiectul a fost suspendat, aflându-se în acest moment în investigația OLAF', informează MFE.

Potrivit anunțului, suspiciuni de neregulă au fost formulate și în legătură cu proiectul ID 56420 'Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine", cu valoare totală eligibilă de peste 19,76 milioane lei (4.36 milioane euro), fiind emise titluri de creanță în valoare de 4.121 lei, din care s-au recuperat până în prezent creanțe în valoare de 3.874 lei.

'Subliniem că, în contextul celor 4.201 de proiecte ce au fost derulate corespunzător prin programul POSDRU, astfel de situații nu au caracter sistematic și că neregulile constatate au fost prompt sesizate organelor abilitate cu investigarea lor, în paralel cu demersurile necesare pentru recuperarea sumelor utilizate necorespunzător. Pe lângă proiectele în cauză, în cadrul POSDRU, au fost derulate mai mult de 120 de proiecte ce au inclus, explicit sau implicit, în grupul țintă persoane aparținând etniei rome. Dintre acestea, unele sunt exemple de bună practică, în timp ce în implementarea altora s-au putut constata diverse grade de nereguli', mai arată Ministerul.

Responsabilitatea pentru utilizarea fondurilor puse la dispoziție revine exclusiv echipelor de management al proiectelor, spune MFE, constatarea și repartizarea vinovățiilor ținând de competența organelor de anchetă și a instanțelor judecătorești, cărora Ministerul Fondurilor Europene le asigură colaborare și sprijin, astfel încât finanțările din fonduri europene să fie utilizate cât mai judicios și în respectul legislației în vigoare.

În data de 10 februarie, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea președintelui Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Șeful DNA a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitarea și referatul întocmite în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a celor doi deputați.

Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani, toate în formă continuată.

Nicolae Păun, care deține și calitatea de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, cumpărare de influență, influențare a declarațiilor, toate în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, la inițiativa Asociației Partida Romilor "Pro Europa", al cărei președinte este deputatul Păun, a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 — 2013, proiectul "Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi", cu finanțare din fonduri europene.

Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

Prin cererea de finanțare s-a stabilit că grupul țintă va beneficia de servicii și activități care să conducă la creșterea capacității de a participa pe piața muncii, la creșterea motivației de a deveni persoane active și a gradului de informare.

Din probele administrate a reieșit că grupul țintă, reprezentând un număr de 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul ca au făcut parte din acest grup.

"În momentul semnării contractului, deputatul Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociația Partida Romilor 'Pro Europa'. Astfel, în contul deținut de asociație, în perioada 27 septembrie 2010 — 19 decembrie 2013 au fost efectuate donații în sumă totală de 428.307,11 lei. (...) Obiectivele proiectului nu au fost realizate; majoritatea banilor destinați proiectului (77%) au fost folosiți pentru plata salariilor angajaților proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului țintă format din 3.296 persoane", se arată în comunicat.

Procurorii susțin că sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor, astfel că s-a creat un prejudiciu total de aproape 12,4 milioane lei (aproximativ 11 milioane lei reprezentând fonduri europene și aproape 1, 5 milioane lei de la bugetul de stat), având în vedere operațiunile ilicite derulate de conducerea asociației și de către managementul proiectului.

Anchetatorii au constatat că tot prin Asociația Partida Romilor "Pro Europa", în perioada 2010 — 2013, s-a derulat și proiectul intitulat "Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine", cu finanțare din fonduri europene.

Obiectivul general al proiectului a constat în sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă județe ale țării — Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui. Programele de formare de care urmau să beneficieze cei din grupul țintă au fost: lucrător în construcții, lucrător în izolații, zidar, pietrar, tencuitor, barman, bucătar, chelner, lucrător în comerț, frizer, manichiurist, pedichiurist.

DNA precizează că au fost selectate peste 3.000 de persoane care au fost îndrumate să parcurgă programe de calificare profesională, respectiv tineri cu vârsta între 15-24 de ani, șomeri de lungă durată, șomeri tineri și persoane inactive.

"A rezultat că unii dintre participanți au urmat câteva ore de curs și la final au primit un certificat de absolvire, precum și sume între 300 și 600 de lei, în timp ce alte persoane, deși s-au înscris la cursuri, nu au participat la niciun curs, dar au primit sume între 300 și 600 de lei sau nu au primit deloc. Solicitarea la plată a acestor subvenții, prin cererile de rambursare, este nejustificată, iar documentele atașate nu pot justifica modul de cheltuire a banilor", se spune în comunicat.

DNA menționează că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanților și fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European și din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor.

Procurorii au reținut că a fost creat un prejudiciu de aproape 15 milioane lei (peste 13, 3 milioane lei din bugetul Fondului Social European și peste 1,5 milioane lei din bugetul național).

În 17 februarie, Plenul Camerei Deputaților a respins cererea DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Mădălin Voicu și a aprobat solicitarea reținerii lui Nicolae Păun.

Sursa: Agerpress