Costin Borc: Nu am o lista de numiri politice in buzunar, vreau oameni pregatiti profesional la conducerea intreprinderilor de stat

Data publicarii: 19-02-2016 | Economie

Conducerile intreprinderilor de stat au nevoie de oameni bine pregatiti profesional cu care sa putem comunica, nu de staruri sau mari personalitati, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, Costin Borc, intr-o dezbatere publica.

Reprezentanții Ministerului Economiei au dezbătut, împreună cu reprezentanții asociațiilor care derulează activități și proiecte în domeniul guvernanței corporative, documentul 'Principiile de guvernanță corporativă în Întreprinderile de Stat'.

,,Nu am o listă de numiri politice în buzunar. Nu vreau staruri și nu cred în miraje. Nu cred că o mare personalitate va veni să salveze întreprinderile din România. Voi fi bucuros dacă apare candidatul ideal, care nu vorbește româna, dar care a salvat deja 100 de societăți', a spus ministrul Borc răspunzând reprezentanților Fondului Proprietatea. Aceștia au apreciat drept 'restrictivă' cerința ca din CA să facă parte 'persoane fizice cu cetățenie română sau a altor state din UE și domiciliul în România, bun cunoscător al limbii române'.

Documentul se va afla în perioada de consultări publice până la data de 25 februarie 2016, interval în care Ministerul Economiei invită asociațiile care derulează activități și proiecte în domeniul guvernanței corporative să trimită puncte de vedere cu privire la regulile și principiile elaborate.

'Acest document vreau să fie un model pentru aplicarea principiilor de guvernanță corporativă. Doresc să evităm supra-aglomerarea legislativă care poate duce la contradicții. Scopul este să facem ca toate companiile din portofoliul ministerului să meargă bine. Vreau profesionalizarea conducerii lor. Până acum, se pare că am fost interesați mai mult pe cine numim, nu de ce anume face omul pe care îl numim', a mai spus Costin Borc.

La dezbateri s-a discutat și despre modul în care se va concretiza relația dintre directorul general și Consiliul de Administrație.

Potrivit 'Principiilor de guvernanță corporativă în Întreprinderile de Stat', din consiliile de administrație ale companiilor de stat vor putea face parte persoane fizice cu cetățenie română sau a altor state din UE și domiciliul în România.

De asemenea, un viitor membru în CA la o companie de stat trebuie să fie absolvent de studii universitare cu diplomă de licență, cu experiență profesională de cel puțin 10 ani, dintre care minim 5 ani în funcții de management, și să cunoască bine limba română.

Scopul documentului 'Principiile de guvernanță corporativă în Întreprinderile de Stat' este de a facilita aplicarea OUG 109/2011 într-un mod transparent. Aplicarea consecventă a principiilor de guvernanță corporativă, așa cum sunt ele prevăzute în ordonanță, va conduce la transferarea responsabilității economice la executivul companiei și în final la îmbunătățirea performanței companiilor aflate în portofoliul statului.

Sursa: Agerpress