Tranzactii totale de 106,88 milioane lei, saptamana aceasta, la BVB; valoarea tranzactiilor cu actiuni a scazut cu 37%

Data publicarii: 21-02-2016 | Economie

Valoarea totala a tranzactiilor derulate saptamana aceasta la Bursa de Valori Bucuresti a fost de 106,88 milioane lei, din care 95,96 milioane lei au fost tranzactii cu actiuni, cu 36,99% sub valoarea din saptamana precedenta, conform unei analize Puls Capital.

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile Banca Transilvania, în valoare de 41,74 milioane lei, Fondul Proprietatea — 9,93 milioane lei și Romgaz — 9,59 milioane lei.

Tranzacțiile cu produse structurate au cumulat 9,73 milioane lei, cele cu obligațiuni — 1,19 milioane lei, iar cele cu unități de fond 10.000 lei. În piața deal s-au realizat schimburi în valoare de 11,07 milioane lei.

Indicii bursieri au înregistrat evoluții pozitive, cuprinse între 0,64% pe indicele BET-FI și 4,73% pe indicele BET-NG.

Săptămâna aceasta, 42 de titluri au avut evoluții pozitive, 15 au stagnat, iar 21 au avut evoluții negative. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe titlurile Electroputere, Artego și Carbochim, de 54,17%, 13,87% și, respectiv, 13,7%.

Cea mai mare scădere au avut-o titlurile Comelf, de 18,28%, urmată de cele înregistrate de Uztel, de 17,53%, și Oil Terminal, de 15,52%.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: