Irimescu: Programul LEADER a devenit a cincea roata la caruta din cauza abordarii de la APIA
Data publicarii: 26-02-2016 | EconomieProgramul LEADER, prin care Grupurile de Actiune Locala (GAL) pot beneficia de finantare, a devenit a cincea roata la caruta, din cauza abordarii Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, pana in prezent fiind consemnate 3.700 de proiecte in valoare de 92 de milioane de euro dintr-o alocare de peste 300 de milioane de euro, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, intr-o conferinta de specialitate.
'Importanța GAL-urilor este mare. Sumele sunt consistente, iar în total pe Strategia de Dezvoltare Locală avem în PNDR suma de 563 milioane de euro, avem și pe partea POP sume destul de bune, iar în total depășim 650 milioane de euro. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat până acum, nu putem fi foarte mulțumiți, deși ține și de abordarea noastră. Din păcate, abordarea în Agenția de Plăți (APIA) vizavi de LEADER a dus ca acesta să fie a cincea roată la căruță. Nu putem fi mulțumiți la 3.700 de proiecte cu 92 milioane de euro din peste 300 de milioane de euro. Deci, absorbția nu este pe măsura dorințelor noastre. Este cert că GAL-urile trebuie să devină motorul dezvoltării la nivel local. Acestea au și sarcini extrem de complexe și delicate, ținând cont că GAL-urile sunt AM-uri la nivel local. Dacă dânșii nu se ajută, vom avea probleme', a spus Irimescu.
Potrivit ministrului Agriculturii, România s-ar putea să nu respecte termenul referitor la procesul de selecție a Strategiei de Dezvoltare Rurală, programat pentru 6 august 2016.
'În procesul de selecție a strategiei de dezvoltare locală, care trebuie finalizat în maximum doi ani de la semnarea Acordului de Parteneriat, ne duce cu termenul la 6 august 2016. În această situație, s-ar putea să nu respectăm acest termen. Ar fi bine ca GAL-urile să revigoreze proiectele abandonate dintr-un motiv sau altul. Din păcate, avem o carență la Ministerul Agriculturii, în sensul că nu am tras învățămintele necesare din aceste cazuri și greșim în continuare', a subliniat oficialul.
Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a precizat că este nevoie de identificarea de noi de produse autohtone pentru a fi protejate la nivel european, cu scopul de dezvoltare economică a zonelor montane.
'Încă avem decalaje mari de dezvoltare în mediul rural în comparație cu celelalte state-membre. Cred că trebuie să ne mobilizăm efectiv. Toate solicitările dvs. de simplificare a procedurilor vor fi luate în considerare. Am renunțat la foarte multe cerințe care ridicau probleme. Sunt mari probleme în ceea ce privește coșul de produse locale. Aici este un domeniu enorm, vast, în care GAL-urile se pot implica. Recent, am protejat Salamul de Sibiu, urmează brânza de Ibănești, dar și alte produse. Trebuie neapărat să venim cu identificarea de noi produse, de calitate extraordinară pentru că nu există alte posibilități de dezvoltare a zonelor montane', a afirmat Achim Irimescu.
Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală din România (FNGAL) a organizat, vineri, cu susținerea Consorțiului Programului Dezvoltare Rurală prin Antreprenoriat și Asociere și a Nevo Parudimos — membră a rețelei europene ERGO Network, conferința cu tema 'Elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală GAL pentru perioada de programare 2014 — 2020 a Uniunii Europene'.
Grupurile de Acțiune Locală (GAL), entități care își desfășoară activitatea pe un teritoriu rural, cu o populație cuprinsă între 10.000 și 100.000 de locuitori și densitatea de maximum 150 de locuitori pe kilometru pătrat, sunt beneficiare ale programului LEADER, inițiativă europeană apărută în anul 1990, în momentul când programele publice pentru dezvoltare rurală din multe țări erau limitate.
GAL-ul are sarcina de a identifica și implementa o strategie de dezvoltare locală, de a lua decizii privind alocarea resurselor financiare și de a le administra, cu scopul de a asigura dezvoltarea durabilă a teritoriului pe care îl reprezintă. Dintr-un GAL pot face parte atât primăriile, cât și societățile comerciale, ONG-urile, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și inclusiv persoane fizice, indiferent de domeniul de activitate.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall