Ministerul Fondurilor Europene: Comisia Europeana a trimis o notificare cu privire la intreruperea platilor aferente POSDRU 2007-2013

Data publicarii: 01-03-2016 | Economie

Ministerul Fondurilor Europene a primit de la Comisia Europeana (Directia Generala Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Incluziune) o notificare cu privire la intreruperea termenului de plata pentru cererea intermediara transmisa in 31 decembrie 2015, care contine cheltuieli efectuate de catre beneficiari dupa luna august 2012.

Conform unui comunicat al MFE remis, marți, AGERPRES, motivele întreruperii vizează deficiențe în funcționarea sistemului de management și control al POSDRU, deficiențe legate de procedurile de selecție a proiectelor și verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management și Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice.

Aceste deficiențe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 octombrie — 10 noiembrie 2015, precizează MFE.

'Analizăm această situație și suntem în legătură cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a identifica și lua măsurile necesare pentru ameliorarea funcționării sistemelor de gestionare și control aferente POSDRU și pentru verificarea cheltuielilor efectuate de beneficiari. Această experiență ne confirmă că schimbarea radicală a modului de abordare cu privire la finanțările 2014 — 2020 este necesară', a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.

Autoritatea de Management pentru POSDRU va continua să verifice cererile de rambursare ale beneficiarilor și să efectueze plăți pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor aprobate, se menționează în comunicat.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: