Credit Europe Bank a restructurat peste 1.000 dintre creditele clientilor in franci elvetieni
Data publicarii: 03-03-2016 | EconomieCredit Europe Group a restructurat peste 1.000 dintre creditele clientilor cu imprumuturi in franci elvetieni (CHF), a anuntat, joi, banca intr-un comunicat remis AGERPRES.
Din acestea, 30% au fost restructurate în anul 2015, în medie, obligațiile lunare de plată diminuându-se cu 20%.
'Din cauza efectelor adverse generate de evoluția cursului de schimb CHF-RON, Credit Europe Bank a pus deja în aplicare o serie de măsuri de preîntâmpinare a dificultăților financiare traversate de client, acestea incluzând reducerea nivelului dobânzii și perioada de grație la plata principalului. Din dorința de a înțelege cât mai bine nevoile clienților din această perspectivă, a fost înființat, de curând, un Hotline (021.4065060) dedicat. Aici, clienții cu credite denominate în franci elvețieni (CHF), care au nevoie și doresc să acceseze soluții customizate (dedicate), vor putea să beneficieze mai ușor de un canal de comunicare cu reprezentanții instituției', arată banca.
În România, Credit Europe Bank are o rețea alcătuită din 57 de sucursale, agenții și puncte de lucru, precum și prin canale alternative de distribuție. Membră a grupului financiar olandez Credit Europe Bank NV, banca activează încă din 1993 sub titulatura Banca de Credit Comercial și Industrial, ulterior ca Finansbank (2000) și apoi, din 2007, în urma unui proces de rebranding, sub numele Credit Europe Bank România.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut