Sindicatele si patronatele au dat aviz nefavorabil bugetului de venituri si cheltuieli pe 2016 al CN Administratia Porturilor Maritime Constanta

Data publicarii: 04-03-2016 | Economie

Reprezentantii Confederatiilor Patronale si ai Confederatiilor Sindicale, reprezentative la nivel national, au dat miercuri, in cadrul sedintei plenului Comisiei de Dialog Social (CDS) organizata la nivelul Ministerului Transporturilor, aviz nefavorabil proiectului Hotararii de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Nationale "Administratia Porturilor Maritime" SA Constanta (CNAPMC).

Conform unui comunicat al Organizației Patronale 'Operatorul Portuar' Constanța, în proiectul prezentat spre avizare se constată o creștere a veniturilor companiei din exploatare, concomitentă cu o scădere a cheltuielilor pentru investiții raportat la anul 2015, dar și o creștere a cheltuielilor de personal (cheltuieli salariale și bonusuri).

"De asemenea, este vizibilă o creștere a cuantumului valorii dividendelor ce urmează a fi repartizate în continuare acționarilor, toate acestea în condițiile în care infrastructura Portului Constanța se află într-un stadiu avansat de degradare, iar investi?iile companiei pe acest segment nu există", se menționează în comunicat.

Reprezentații organizației apreciază că, astfel, nu sunt asigurate servicii de siguranță și nici adâncimi minime ale bazinelor portuare și la dane — acestea reprezentând atribuții esențiale în sarcina companiei, veniturile din exploatare au crescut în condițiile în care infrastructura portului Constanța pusă la dispoziția operatorilor de către compania care administrează domeniul portuar este precară, iar numărul salariaților și valoarea cheltuielilor cu aceștia, raportat la gradul de eficiență al activității companiei sunt nejustificate, la fel este și valoarea mult prea mare a dividendelor ce nu ar trebui repartizate acționarilor, ci reinvestite în infrastructura portului.

"Toate cele trei aspecte denotă în mod clar o deficiență managerială deja confirmată. Considerăm că o aprobare a proiectului de buget de venituri și cheltuieli în această variantă reprezintă o dovadă a relei credințe în administrare a conducerii companiei, a lipsei viziunii economice clare și a unei strategii viabile în scopul dezvoltării Portului Constanța. Toate acestea ar trebui amendate urgent de către autoritățile abilitate", se precizează în comunicat.

Conform proiectului de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe 2016 al companiei, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, CN Administrația Porturilor Maritime Constanța are bugetate pentru anul în curs investiții în valoare de 98,148 milioane de lei, din care 34,527 milioane lei alocații de la buget.

Compania are prevăzute pentru 2016 venituri totale de 322,9 milioane de lei și cheltuieli de 264,598, urmând să încheie anul cu un profit brut de 58,304 milioane lei.

Cheltuielile cu personalul sunt stabilite la 78,877 milioane de lei, din care 59,904 milioane de lei cheltuieli de natură salarială. Pentru bonusuri sunt alocate 10,444 milioane de lei.

Numărul de personal prognozat la finele anului este de 931 salariați, iar câștigul salarial mediu lunar, determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, este stabilit la 4.878,98 lei.

Creanțele restante sunt estimate pentru finele anului la 36 milioane lei.

Organizația Patronală 'Operatorul Portuar' Constanța reunește 37 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar. În cadrul companiilor membre ale organizației își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar.

Companiile membre ale organizației patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile CNAPMC, iar contribuția organizației la bugetul local prin activitatea desfășurată este de peste un milion de euro în anul 2014, iar cea la bugetul de stat este de aproximativ 19 milioane de euro în anul 2014.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: