Volkswagen investeste 170 milioane de euro pentru o construi o fabrica in Algeria

Data publicarii: 09-03-2016 | Economie

Volkswagen va investi 170 milioane de euro pentru a construi o fabrica in Algeria, care va avea o capacitate de productie de 100.000 de masini pe an, in special modelele Polo, Skoda Octavia si Amarok, a anuntat publicatia in limba araba Al Mihwar, citata de portalul de stiri Emirates 24/7.

Oficialii Volkswagen s-au întâlnit marți cu ministrul algerian al Industriei, Abdul Salam Bushoarb, în capitala Alger, și au prezentat cererea oficială privind construirea unei fabrici în provincia Relizane din nordul țării. Producția uzinei va începe în 2017, iar VW va primi subvenții similare celor de care au beneficiat producătorii auto francezi Renault și Peugeot, a afirmat Murad Alami, director general al Sovac, reprezentanța Volkswagen în Algeria. Acesta nu a precizat data lansării proiectului, dar a explicat că uzina se va întinde pe o suprafață de 150 de hectare și va duce la crearea a 5.300 de locuri de muncă. Pe plan global, Volkswagen are 120 de fabrici la care lucrează peste 600.000 de angajați, inclusiv 270.000 în Germania. Grupul Volkswagen este implicat într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. La rândul său, Audi a recunoscut că în cazul său 2,1 milioane de mașini pe plan global au fost echipate cu acel software care permitea vehiculelor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale.

Sursa: Agerpress