INS: Consumul national de electricitate a crescut cu 8,6% in luna ianuarie

Data publicarii: 11-03-2016 | Economie

Consumul national de energie electrica a crescut cu 8,6% in luna ianuarie a acestui an, comparativ cu luna corespunzatoare a anului trecut, pana la nivelul de 4,8 TWh, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica (INS) remis, vineri, AGERPRES.

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 9,9%, iar consumul populației a crescut cu 2,9%.

În aceeași perioadă, principalele resurse de energie primară au totalizat 2,7 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 15.900 tep față de perioada similară din 2015.

Producția internă a însumat 1,9 milioane tep, în scădere cu 32.200 tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 849.100 tep.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 6,4 TWh, în creștere cu 0,2 TWh (+3,8%) față de perioada corespunzătoare a anului 2015.

Producția din termocentrale a fost de 3,2 TWh, în creștere cu 0,5 TWh (+19,0%). Producția din hidrocentrale a fost de 1,1 TWh în scădere cu 0,4 TWh (-29,5%), iar cea din centrala nucleară de la Cernavodă a fost de 1 TWh în coborâre cu 11,6 milioane kWh (-1,1%).

Producția din centralele electrice eoliene a fost de 0,7 TWh, în urcare cu 0,2 TWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă in instalații fotovoltaice în această perioadă, a fost de 70,3 milioane KWh, în creștere cu 16,8 milioane KWh față de perioada corespunzătoare a anului 2015.

Exportul de energie electrică a fost de 0,8 TWh. Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 0,7 TWh în scădere cu 31,6 milioane KWh.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: