UE ar putea reda statelor membre posibilitatea de a aplica o cota redusa de TVA
Data publicarii: 11-03-2016 | EconomieUniunea Europeana ar putea reda statelor membre posibilitatea de a reduce Taxa pe Valoarea Adaugata, potrivit unui proiect consultat de Reuters, o decizie care ar urma sa se bucure de sprijin la nivelul intregii Europe, mai ales in Marea Britanie, unde criticile cu privire la controlul centralizat al Bruxelles-ului au determinat organizarea unui referendum cu privire la apartenenta la UE.
Proiectul subliniază că dreptul Marii Britanii de a aplica un TVA zero va fi menținut. De această derogare beneficiază și alte vechi state membre, însă doar autoritățile de la Londra o utilizează frecvent, în special pentru produse alimentare și medicamente.
Textul UE, care ar urma să fie publicat săptămâna viitoare, constată că "TVA are nevoie să fie modernizată și repornită". Documentul susține că statele membre ar putea fi autorizate să aleagă care sunt produsele care vor beneficia de un TVA redus, în condițiile în care în prezent nivelul minim este fixat la 5% iar Comisia controlează lista produselor și serviciilor eligibile pentru acest nivel redus de TVA.
Dacă vor fi aprobate, noile reguli ar putea da guvernelor mai multă putere fie pentru a modifica lista, fie pur și simplu pentru a elimina complet această listă. O alternativă și mai ambițioasă ar fi să li se acorde statelor membre "o mai mare libertate cu privire la numărul ratelor reduse și nivelul acestora", se arată în proiectul consultat de Reuters.
Cu toate acestea, Comisia Europeană a avertizat deja guvernele statelor membre cu privire la scăderea veniturilor ca urmare a reducerii TVA. În prezent TVA aduce aproape 1.000 de miliarde de euro pe an celor 28 de state membre UE, adică 7% din PIB-ul UE.
Pentru a contracara fraudarea TVA în cazul schimburilor între statele membre, Comisia propune de asemenea ca impozitul să fie colectat de țara unde bunurile sunt produse în numele țării unde sunt vândute. O astfel de măsură ar necesita însă o cooperare transfrontalieră mai strânsă și ar putea îngreuna procedurile birocratice dar ar putea de asemenea reduce cu 80% frauda fiscală la frontieră, ceea ce ar reprezenta 50 de miliarde euro pe an, estimează responsabilii europeni.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut