CFR SA a incheiat anul 2015 cu un profit de peste 106 milioane de lei, tinta stabilita de MFP
Data publicarii: 13-03-2016 | EconomieCFR SA a incheiat anul 2015 cu un profit care a depasit cu putin tinta alocata de Ministerul Finantelor Publice, de 106 milioane de lei, conform datelor financiare preliminare, a declarat, intr-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al companiei, Marius Chiper.
"Suntem în faza de a avea date preliminare privind execuția bugetară pe anul 2015, care ne arată că țintele pe care le-am avut din punct de vedere financiar la nivelul companiei au fost realizate. Am avut o țintă de profit alocată de Ministerul Finanțelor de 106 milioane lei și, din calculele noastre, am realizat această cifră de profit. Poate am depășit-o puțin, dar nu foarte mult", a spus Chiper.
În context, el a atras atenția asupra faptului că CFR SA nu este o companie comercială orientată spre piața comercială, profitul nefiind un scop în sine, întrucât acesta ar trebui să se regăsească în lucrările de îmbunătățire a infrastructurii feroviare.
"Trebuie să avem în vedere că o companie de căi ferate nu este o societate comercială orientată spre piața comercială, iar profitul nu este un scop în sine, pentru că profitul sau câștigurile realizate din activitate ar trebui să se regăsească în proiectele și acțiunile de îmbunătățire a infrastructurii feroviare. De aceea, pentru noul an, ne-am propus un buget echilibrat. Deja l-am promovat pentru aprobare și încercăm să facem pe toată lumea să înțeleagă că CFR trebuie să facă un profit zero, dar să-și realizeze obligațiile privind reabilitarea infrastructurii, executarea reparațiilor și înlăturarea punctelor sensibile care perturbă sau influențează circulația feroviară", a explicat directorul general al CFR SA.
Marius Chiper a precizat că reabilitarea companiei din punct de vedere financiar a început din 2012, odată cu luarea deciziei de acordare a subvențiilor pentru întreținerea căilor ferate, situație care a făcut ca o parte din activitatea companiei să fie acoperită de aceste subvenții.
"Referitor la profit, începând cu anul 2012, s-a luat decizia de acordare a subvențiilor pentru întreținerea căilor ferate și, din acel moment, o parte din activitatea noastră a fost acoperită de aceste subvenții și putem spune că societatea s-a stabilizat din punct de vedere financiar și poate să facă ținte de profit, numai că nu profitul este un scop în sine, pentru că nu ne ajută. Noi trebuie să investim banii și să reparăm liniile, să facem reparațiile capitale la obiective, la instalații, la poduri, la podețe etc.", a subliniat el.
În ceea ce privește arieratele, șeful CFR SA a spus că la nivelul anului 2015 acestea au ajuns în jur de 270 de milioane de lei, în fiecare an scăzând cu 15%, conform reglementărilor impuse de Fondul Monetar Internațional (FMI).
"CFR SA a fost o companie monitorizată de-a lungul timpului de FMI și a avut ținte și pe acest capitol. Pot să spun că în anul 2015 am avut în jur de 270 milioane de lei ținta de arierate și, din datele preliminare, am realizat și această țintă. Regula este ca în fiecare an arieratele să se micșoreze cu 15% față de anul precedent. Asta e regula care se va aplica și pentru anul 2016", a afirmat Marius Chiper.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut