Lucrarile de constructii au crescut cu 8,8% in ianuarie 2016 fata de ianuarie 2015; comparativ cu decembrie 2015, constructiile au scazut cu 6,4%

Data publicarii: 15-03-2016 | Economie

Lucrarile de constructii au crescut, in prima luna a acestui an, cu 6,7% fata de ianuarie 2015 (ca serie bruta) si cu 8,8% ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, potrivit datelor Institutului National de Statistica publicate marti.

Pe elemente de structură au avut loc creșteri la lucrările de întreținere și reparații curente cu 28,7% și la lucrările de construcții noi cu 1,5%. Lucrările de reparații capitale au scăzut cu 1,2%. Pe obiecte de construcții, au avut loc creșteri astfel: clădirile rezidențiale cu 11,4%, clădirile nerezidențiale cu 8,2% și la construcțiile inginerești cu 3,9%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, pe elemente de structură s-au înregistrat creșteri astfel: lucrările de întreținere și reparații curente cu 19,1%, lucrările de reparații capitale cu 11,1% și la lucrările de construcții noi cu 2,2%. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut astfel: clădirile rezidențiale cu 18,7%, construcțiile inginerești cu 15,8% și la clădirile nerezidențiale cu 5,5%.

Comparativ cu luna decembrie a anului trecut, volumul lucrărilor de construcții a scăzut, ca serie brută, cu 73,5%, scădere evidențiată astfel: lucrările de reparații capitale cu 82,9%, lucrările de construcții noi cu 72,3% și la lucrările de întreținere și reparații curente cu 69,2%. Pe obiecte de construcții au avut loc scăderi la construcțiile inginerești cu 82%, clădirile nerezidențiale cu 61,1% și la clădirile rezidențiale cu 40,6%.

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, s-a înregistrat o scădere cu 6,4%, evidențiată la lucrările de reparații capitale cu 32,0% și la lucrările de construcții noi cu 11,7%. Lucrările de întreținere reparații curente au crescut cu 0,6%. Pe obiecte de construcții s-au înregistrat creșteri la clădirile rezidențiale și la clădirile nerezidențiale cu 47,3%, respectiv cu 13,5%. Construcțiile inginerești au scăzut cu 18,8%.

Sursa: Agerpress