Romania solicita la Bruxelles recunoasterea situatiei exceptionale de pe piata carnii de porc

Data publicarii: 15-03-2016 | Economie

Romania a solicitat la Bruxelles recunoasterea situatiei exceptionale de pe piata carnii de porc unde o serie de astfel de exploatatii nu au cereri de livrare si se afla, astfel, in imposibilitatea de a-si respecta angajamentele privind criteriile de bunastare, se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale remis, marti, AGERPRES.

În context, România a solicitat ca acestor exploatații să li se poată oferi posibilitatea de a întrerupe temporar angajamentul fără ca aceasta să genereze consecințe financiare.

"România a semnalat situația deosebită în care se găsesc exploatațiile de porcine care au încheiat în cadrul PNDR 2007-2014 angajamente multianuale pentru respectarea criteriilor de bunăstare. Din cauza situației extraordinare de pe piața cărnii de porc, o serie de astfel de exploatații neavând cereri de livrare sunt în imposibilitatea de a-și respecta angajamentele, fiind în pericol de faliment. Aceste exploatații nu își pot permite popularea neavând desfacere, fapt ce conduce la întreruperea angajamentului cu consecințe asupra finanțării deja primite. Astfel, România a solicitat ca situația excepțională de pe piața cărnii de porc să fie recunoscută și să se poată oferi posibilitatea acestor exploatații de a întrerupe temporar angajamentul fără ca aceasta să genereze consecințe financiare", arată comunicatul citat.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a participat în 14 martie 2016, la Bruxelles (Belgia), la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit).

Între subiectele aflate pe ordinea de zi cel mai important a vizat situația piețelor.

"Între măsurile pe care România le consideră necesare în ce privește sectorul cărnii de porc menționăm: alocarea de resurse financiare suplimentare care să compenseze pierderile de venit suferite de producători, relansarea mecanismului de stocaj privat și ajustarea perioadelor de implementare, lansarea unor mecanisme pentru promovarea și încurajarea exporturilor, crearea în sectorul cărnii de porc, similar ca în sectorul laptelui a unui observator permanent care să monitorizeze situația pieței etc", subliniază MADR.

În ceea ce privește sectorul laptelui, România a solicitat adoptarea pentru anul 2016 a unor măsuri similare ajutorului excepțional temporar acordat în 2015, în vederea acoperirii parțiale a pierderilor de venit, modificarea legislației europene prin introducerea unui nou articol care să prevadă obligația primilor cumpărători de a achiziționa un anumit procent de lapte materie primă produs la nivel local (măsură fără implicații bugetare la nivel UE), adoptarea unor măsuri specifice pentru zonele montane etc.

Potrivit documentului citat, ministrul Achim Irimescu a subliniat că încă din luna noiembrie a anului 2015 fermierii îl informează periodic cu privire la declinul înregistrat, la pierderile suferite prin vânzarea la prețuri mult sub costul de producție, inclusiv la imposibilitatea desfacerii mărfii, solicitând urgent măsuri adecvate, mai ales prin finanțare europeană.

"Având în vedere că țara noastră este o 'victimă colaterală' a embargoului impus de Rusia și a ceea ce se întâmplă pe plan internațional — reducerea cererii din China — au fost menționate, inclusiv din partea României, o serie de măsuri comune pentru cele două sectoare — cum ar fi — noi ajutoare specifice de criză, creșterea sprijinului de minimis de la 15.000 euro la 30.000 euro/fermier/3 ani, au mai fost măsuri care vizează stocarea privată și intervenția la stocare, în ce privește creșterea prețurilor de intervenție la lapte praf degresat și la unt — în acest caz comisarul a acceptat propunerea de dublare a cantităților. Apreciez că măsurile acestea ar fi binevenite pentru a reduce presiunea pe piața românească", a declarat ministrul Agriculturii la Bruxelles.

Președinția Olandei a prezentat un proiect de concluzii ale sale care includ o serie de măsuri pentru cele două sectoare.

Sursa: Agerpress