Telemeaua de Ibanesti a primit recunoasterea europeana si denumirea de Indicatie Geografica Protejata

Data publicarii: 15-03-2016 | Economie

Comisia Europeana a publicat, luni, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anuntul prin care recunoaste denumirea de Indicatie Geografica Protejata pentru telemeaua de Ibanesti, a anuntat, marti, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, prezent la o conferinta pe tema dezvoltarii agriculturii rurale.

"Acum 10 zile am protejat la Bruxelles salamul de Sibiu, un produs de o calitate extraordinară, al doilea produs protejat de România. Astăzi pot să anunț oficial că telemeaua de Ibănești a fost publicată ieri în Jurnalul Oficial. Deci încet, încet, se mișcă lucrurile", a precizat ministrul.

El a subliniat că România are produse de înaltă calitate care provin din mediul rural, însă cei de acolo trebuie îndrumați să solicite și să folosească fondurile care le stau la dispoziție în acest sens.

"Vom produce și denumirea de produs montan. Legislația este stabilită, urmează să o promovăm și sper eu ca acele produse de calitate excepțională realizate într-un mediu nepoluat să ajungă pe masa consumatorilor. Foarte important este și faptul că producătorii noștri trebuie să realizeze că, realizând un produs de calitate ridicată, pot obține valoarea adăugată necesară unui trai decent", a completat Irimescu.

Pe data de 10 martie, salamul de Sibiu a dobândit oficial denumirea de Indicație Geografică Protejată, la 20 de zile de la publicarea anunțului de înregistrare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

"Îmi face o deosebită plăcere să promovez producători și produse românești care au atins excelența și a căror seriozitate, respectiv calitate, au depășit granițele țării și s-au făcut remarcate pretutindeni în lume! Felicit membrii Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu care au aplicat și au obținut la data de 19 februarie înregistrarea ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP) și-i asigur, ca și până acum, de întregul meu sprijin. În egală măsură, încurajez toți producătorii de produse de calitate să urmeze exemplul Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu și-i asigur de totala deschidere și implicare a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Reprezentanței Permanente a României la UE în susținerea acestora!", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, în urmă cu o săptămână.

România a reușit să înregistreze la nivel european "Salamul de Sibiu" ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al doilea produs după Magiunul de Prune Topoloveni în anul 2011, a declarat, pe 19 februarie, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

"România are deja protejat 'Salamul de Sibiu' la nivel european, dar protecția intră oficial în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, așa cum prevede regulamentul european. Este pe ultima linie și Telemeaua de Ibănești, care ar fi putut fi protejată mai repede pentru că, din punct de vedere cronologic, s-a depus documentația înaintea 'Salamului de Sibiu', dar a fost o contestație a Greciei ca să nu afecteze telemeaua lor. Am clarificat situația și cred că într-o lună cel mult vom primi și pentru acesta. Urmează Novacul afumat", preciza ministrul în februarie 2016.

În data de 17 noiembrie 2014, a fost înaintată Comisiei Europene cererea de înregistrare pentru dobândirea protecției denumirii "Salamul de Sibiu" — Indicație Geografică Protejată de către grupul aplicant — Asociația Producătorilor de Salam de Sibiu format din cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România, la care ulterior a aderat și CrisTim.

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale, din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).

Sursa: Agerpress