CE: Telemeaua de Ibanesti, primul produs romanesc cu ''denumire de origine protejata" (DOP)
Data publicarii: 15-03-2016 | Economie''Telemeaua de Ibanesti'' a devenit primul produs romanesc inclus in registrul european al produselor cu ''denumire de origine protejata" (DOP), a anuntat marti Comisia Europeana.
În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare 2016/365 al Comisiei ce prevede înregistrarea unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate (Telemeaua de Ibănești — DOP).
Regulamentul va intra în vigoare în a 20-a zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (începutul lunii aprilie).
În data de 15 martie 2015, Comisia Europeană a primit un act de opoziție din partea Greciei în care se precizau următoarele aspecte: cuvântul ''Telemea'', care face parte din denumirea ''Telemea de Ibănești'', este aproape identic cu denumirea ''Telemes'' care este utilizată în statul elen. ''Telemes'' este o brânză albă în saramură, produsă la scară comercială în diferite zone din Grecia. Oficialii eleni susțin că înregistrarea denumirii ''Telemea de Ibănești'' ar periclita existența unei denumiri parțial identice, și anume ''Telemes'', precum și existența unor produse care s-au aflat legal pe piața elenă cu cel puțin cinci ani înainte de data publicării cererii de înregistrare a denumirii ''Telemea de Ibănești''.
În urma consultărilor, România și Grecia au fost de acord că protecția denumirii ''Telemea de Ibănești'' nu ar trebui să includă denumirea de sine stătătoare ''Telemea'', ci doar denumirea compusă ''Telemea de Ibănești'' în ansamblul său.
Prin urmare, denumirea de origine ''Telemea de Ibănești'' (DOP) ar trebui să fie protejată în ansamblul său, în timp ce termenul ''Telemea'' poate continua să fie utilizat pentru etichetarea sau prezentarea pe teritoriul UE.
''Telemeaua de Ibănești'' este o specialitate de brânză produsă din laptele obținut de la vacile crescute în zona văii Gurghiului, sărată prin utilizarea saramurii provenită de la fântânile cu apă sărată din localitatea Orșova. Ea poate fi produsă doar în zona localităților Gurghiu, Hodac și Ibănești din județul Mureș, care sunt parte a văii Gurghiului, locul unde metoda de producere a fost transmisă din generație în generație.
Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt garantate 1.427 de produse tradiționale, din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia (296), Franța (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) și Germania (96).
Luni, în marja lucrărilor Consiliului Uniunii Europene—Agricultură și Pescuit, ministrul Achim Irimescu, a primit din partea comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, dovada înregistrării în Registrul Denumirilor de Origine Protejate și al Indicațiilor Geografice Protejate pentru produsul Telemea de Ibănești.
Conform unui comunicat al MADR, "acesta este cel de-al treilea produs românesc de calitate care a obținut protecția la nivelul Uniunii Europene, după ce, recent, și 'salamul de Sibiu' a fost protejat la Bruxelles".
Pe 19 februarie, Achim Irimescu anunța că România a reușit să înregistreze la nivel european 'Salamul de Sibiu' ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al doilea produs după Magiunul de Prune Topoloveni în anul 2011.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall