Valcea: Ferma avicola cu peste 50.000 de pasari, realizata cu fonduri europene, in Voicesti

Data publicarii: 21-03-2016 | Economie

Comuna Voicesti are, incepand din acest an, una dintre cele mai mari ferme avicole din judet, cu peste 50.000 de pasari, investitie cu fonduri europene realizata de un localnic si care asigura un numar de 15 locuri de munca.

"Este o investiție ca la carte, cu instalații de ventilație, cu incubatoare, cu hale dotate modern. Este de salutat această investiție mai ales pentru faptul că există o piață de desfacere. Păsările sunt pentru carne, există, din câte am înțeles, 15.000 de pui pe serie, în 4 serii. Cel mai mult, pe mine, mă bucură faptul că avem locuri de muncă cu angajați din localitate și faptul că avem o contribuție la bugetul local. Tot în acest an, ne așteptăm la sporirea numărului de ferme agricole cu specific în producția de ardei", a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul comunei Voicești, Florin Vătafu.

Ferma de păsări, care este a unui tânăr de 24 de ani, are ca obiect de activitate creșterea puilor de găină pentru carne, de curcă și de bibilică, având ca piețe de desfacere marile lanțuri de magazine.

În județul Vâlcea, funcționează un număr de 10 ferme de păsări, din care trei sunt cu un minimum de 40.000 de capete, una din ele fiind specializată pe creșterea prepelițelor.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: