Apple lanseaza un nou iPhone si promite sa nu cedeze in batalia cu FBI
Data publicarii: 22-03-2016 | EconomieCompania de tehnologie Apple a prezentat luni un iPhone mai mic, o noua versiune a tabletei iPad Pro si reduceri pentru ceasul Apple Watch, in cadrul unui eveniment in care a promis ca nu va ceda in batalia cu FBI, informeaza agentia EFE.
"Trebuie să decidem, ca țară, câtă putere ar trebui să aibă Guvernul în ceea ce privește datele noastre și intimitatea noastră", a spus, luni, directorul general al Apple, Tim Cook, cu ocazia lansării noilor produse, la sediul companiei din localitatea californiană Cupertino (SUA).
Cook a afirmat că el consideră că firma sa are "responsabilitatea" de a proteja datele utilizatorilor.
"O datorăm clienților noștri și țării noastre", a subliniat el. "Nu vom evita această obligație", a afirmat directorul, cu o zi înainte ca reprezentanții Apple să se vadă cu cei ai Biroului Federal de Investigații (FBI), la o audiență la un tribunal din Riverside (California), unde cele două părți își vor apăra punctul de vedere în controversa privind accesul la un telefon iPhone.
FBI cere Apple să ajute la deblocarea unui iPhone al unuia dintre autorii atacului armat din decembrie 2015, din orașul californian San Bernardino, considerat un act terorist, în care și-au pierdut viața 14 persoane, solicitare care a fost însă respinsă de compania de tehnologie.
Pe lângă aceste declarații, Apple a prezentat luni, la Cupertino, modelul iPhone SE, un dispozitiv cu un ecran de patru inchi, pe care l-a descris drept "telefonul de patru inchi cel mai puternic din lume".
Dispozitivul are capacitatea unui iPhone 6 și vine echipat cu același procesator și cameră foto, dar va fi mai ieftin, cu un preț de 399 dolari pentru modelele mai simple, aproape jumătate din prețul telefoanelor mai mari.
Noul telefon va fi scos la vânzare joia viitoare, în SUA, și va fi disponibil, din mai, în 100 de țări.
Apple a înregistrat un trimestru cu profituri record în istoria corporatistă americană, după lansarea telefoanelor cu ecrane mai mari, în 2014, dar în prezent se confruntă cu o încetinire a vânzărilor, care ar putea scădea anul acesta pentru prima oară de la debutul iPhone, în 2007.
Apple a anunțat, de asemenea, actualizarea sistemului de operare al iPhone și iPad, IOS 9.3, care va fi disponibil începând chiar de luni.
Compania din Cupertino a prezentat și nouă tabletă iPad Pro, mai mică, de 9,7 inchi și cu o greutate de mai puțin de jumătate de kilogram, care va fi lansată la vânzare săptămâna viitoare, cu un preț inițial de 599 dolari.
"Este înlocuitorul calculatorului personal", a spus directorul executiv al Apple, Phil Schiller, despre noul model de iPad.
Compania a prezentat și noile curele pentru ceasul inteligent Apple Watch, cu noi culori și un material nou, nazlonul, și a anunțat că modelele de ceasuri mai ieftine vor începe să fie comercializate cu prețuri de la 299 dolari, în loc de 349 cât costă în prezent versiunile economice.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut