TAROM a pus la dispozitie o aeronava cu 209 locuri catre Amsterdam,pentru a prelua si pasagerii pentru Bruxelles

Data publicarii: 22-03-2016 | Economie

Zborul TAROM - RO 373 Bucuresti - Bruxelles, care trebuia sa decoleze marti de la Bucuresti la ora 16,50 a fost anulat, iar pasagerii care au dorit sa mai calatoreasca au fost transferati pe zborul TAROM RO 363 cu destinatia Amsterdam, cu decolarea de la Otopeni estimata la ora 18,06.

* LIVE UPDATE Atacuri teroriste la Bruxelles (FOTO-VIDEO)

Conform unui comunicat remis, marți, AGERPRES, în acest sens TAROM a pus la dispoziție o aeronavă Airbus A310, cu o capacitate de 209 locuri, care va permite transportul tuturor pasagerilor.

Marți dimineață, zborul TAROM RO371 București — Bruxelles, cu 83 de pasageri la bord a fost redirecționat către Amsterdam, din cauza incidentelor care au avut loc pe aeroportul din Bruxelles. 28 dintre pasagerii care au aterizat la Amsterdam au decis să se întoarcă în țară, motiv pentru care au fost mutați la cursa TAROM RO364 Amsterdam — București, din această seară.

'Compania este în permanentă legătură cu reprezentanții Ambasadei României la Haga în vederea asigurării suportului necesar pentru pasagerii și cetățenii români. Pasagerii care nu au dorit să călătorească astăzi (marți — n.r.) vor fi acceptați la îmbarcare pe toate cursele operate de TAROM din Amsterdam, Paris, Frankfurt, Munchen și Londra din 22 și 23 martie', se menționează în comunicat.

Două explozii au avut loc marți dimineață pe aeroportul din Bruxelles. Deflagrațiile s-au produs în jurul orei locale 8,00 (7,00 GMT), în zona de plecări a aeroportului internațional Zaventem din Bruxelles. Tot marți dimineață, la stația de metrou Maelbeek, din apropierea instituțiilor UE, s-au produs două explozii la puțin timp după ora locală 9,00.

Conform bilanțului provizoriu, peste 30 de persoane au fost ucise și aproape 200 rănite.

Eurocontrol, organizația europeană pentru securitatea navigației aeriene a anunțat marți pe pagina sa de Internet că Aeroportul din Bruxelles a fost închis 'până la noi ordine'.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: