Sapunaru: Legea supermarketurilor ar putea ajunge in plenul Camerei in doua saptamani
Data publicarii: 23-03-2016 | EconomieLegea supermarketurilor ar putea ajunge in plenul Camerei Deputatilor in doua saptamani, principala modificare referindu-se la faptul ca marii retaileri nu vor mai percepe taxe suplimentare, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, presedintele Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, Nini Sapunaru.
"Legea a fost în dezbatere în subcomisie timp de patru săptămâni. Am ajuns la concluzia că am ajuns la o formă pe care o putem supune Comisiei și, astăzi, a fost prima zi de dezbatere generală. Urmează de acum încolo, când avem comisii, primul punct pe ordinea de zi să fie această lege. O vom dezbate pe articole. Eu zic că în două săptămâni o terminăm și să putem să o ducem în plen", a spus Nini Săpunaru.
Vechea lege permitea marilor retaileri să perceapă diverse taxe în afara contractului de vânzare-cumpărare încheiat între comerciant și producător, cum ar fi taxele de listare sau promovare.
"Le vom spune: tu ești comerciant ca orice comerciant și trebuie să trăiești din adaosul comercial, punct. Aceasta este principala modificare. Mai avem câteva propuneri prin care vrem să încurajăm aprovizionarea și comercializarea produselor pe lanțul scurt. De asemenea, mai avem un articol care vorbește despre etichetarea produselor din carne, iar atunci când vorbim de carne proaspătă să se scrie de unde este acea carne", a afirmat Nini Săpunaru.
Acesta precizat că, până în prezent, retailerii nu au venit cu nicio propunere la acest proiect de lege, dar că au participat la dezbaterile din subcomisii.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut