Banco Popolare si BPM fuzioneaza, formand al treilea grup bancar italian
Data publicarii: 24-03-2016 | EconomieBancile cooperatiste italiene Banco Popolare si Banca Popolare di Milano (BPM) au acceptat sa fuzioneze, dupa ce au primit acordul preliminar al Bancii Centrale Europene, transmit AFP, MarketWatch si Ansa.
În urma fuziunii, va rezulta al treilea grup bancar italian (după UniCredit și Intesa Sanpaolo), cu active de aproximativ 171 miliarde de euro și o capitalizare de piață de aproape 5,5 miliarde de euro. Tranzacția implică o majorare a capitalului de un miliard de euro de către Banco Popolare, cu sediul în Verona, înaintea Adunărilor Acționarilor de la cele două bănci, care ar urma să aprobe fuziunea.
Guvernul italian a sprijinit semnificativ fuziunea, deoarece va crea o bancă mai puternică și care va sprijini redresarea economiei prin acordarea de împrumuturi companiilor, într-o perioadă în care finanțarea investițiilor este crucială pentru stimularea creșterii.
Fuziunile bancare ar putea restabili încrederea investitorilor în sistemul financiar italian. Anul acesta, acțiunile băncilor italiene au înregistrat scăderi semnificative la Bursa de la Milano, după ce creditorii au anunțat că li s-au solicitat informații de la Banca Centrală Europeană privind portofoliile lor de credite neperformante.
Acționarii Banco Popolare vor deține 54% din entitatea rezultată în urma fuziunii, în timp ce acționarii Popolare di Milano restul, după majorarea capitalului de către Banco Popolare. Sinergiile rezultate în urma fuziunii se ridică la 290 milioane de euro, iar veniturile suplimentare la 75 milioane pe an, au anunțat cele două bănci.
Directorul general al Banco Popolare, Pier Francesco Saviotti, a dat asigurări că nu vor exista concedieri în urma fuziunii. Noua entitate va avea peste 25.000 de angajați, patru milioane de clienți și două sedii centrale, la Milano și Verona.
Cele mai mari bănci italiene, UniCredit și Intesa Sanpaolo, sunt prezente și pe piața din România.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut