Bostan (MCSI): Cartele prepay din Romania s-au folosit si pentru alte lucruri; exista preocupare pentru reglementare

Data publicarii: 28-03-2016 | Economie

Cartele prepay din Romania au mai fost folosite si pentru alte lucruri, iar reglementarea acestui segment se afla in lucru in cadrul unui grup inter-institutional, a declarat, luni, Marius Bostan, ministrul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, in cadrul evenimentului WeLoveDigital.forum, organizat de Profit.ro.

'Există un grup inter-instituțional care lucrează la această problemă. Noi am considerat prioritate Legea securității cibernetice și deja, astăzi, pleacă în circuitul de avizare, în interiorul Guvernului, această lege. Avem o preocupare și în privința cartelelor prepay. Este o chestiune care ar trebui reglementată. În urma consultărilor cu grupul inter-instituțional vom vedea ce se va întâmpla (...) Personal, aș pleda pentru detașarea problemelor cu cartelele prepay într-o singură reglementare și tratarea părții cu accesul la wi-fi în altă reglementare pentru că sunt oarecum diferite. Această problematică are legătură cu mai multe instituții — Ministerul Justiției, DIICOT, Parchet (...) Nu pot decât să repet ceea ce a spus premierul. Este evident că dacă a declarat asta premierul României, nu pot să contrazic ceea ce a spus. Este o realitate, ne izbim de ea. Cartele de acest gen din România s-au mai folosit și pentru alte lucruri. Probabil că erau mai ieftine', a spus Bostan.

Oficialul a subliniat, totodată, că, din punctul său de vedere, este nevoie ca subiectul cartelelor prepay și cel al accesului la wi-fi să fie tratate prin reglementări separate.

'După cum știți, această lege a fost supusă atenției, împreună cu accesul la wi-fi. Era tratată într-o reglementare care a fost declarată neconstituțională, după cum știți anul trecut. În momentul acesta eliminăm viciile de neconstituționalitate constatate de Curtea Constituțională și trebuie să ținem cont de asta (...) Este un proiect complicat și nu ne putem permite să fie declarat din nou neconstituțional. Aș prefera o reglementare foarte simplă, în conformitate cu ce se întâmplă în alte țări europene. În mai mult de jumătate dintre țările Uniunii Europene este reglementată achiziția de cartele prepay. Mergi să-ți cumperi o cartelă prepay și îți lași datele totuși din buletin. Asta, însă, nu va elimina total riscurile, dar va micșora fereastra de oportunitate pentru acțiunile de infracționalitate și de terorism', a afirmat ministrul Comunicațiilor.

Acesta a adăugat că inclusiv în Belgia este nevoie de datele personale ale celui care dorește să cumpere o cartelă preplătită.

'Eu încerc că spun că și în Belgia există acest sistem. Dacă vrei să-ți cumperi o cartelă prepay de la un operator important trebuie să-și lași și datele din buletin. Din cauza acelui pachet Big Brother lumea s-a confuzat, a amestecat lucrurile', a susținut Marius Bostan.

Premierul Dacian Cioloș a declarat, duminică, că este nevoie de un control al vânzării cartelelor prepay din România, acestea fiind, se pare, folosite în ultima perioadă în pregătirea unor atentate în altă parte, în Uniunea Europeană.

"Ei se plâng (autoritățile responsabile — n.r.)... știți discuția veche apropo de cartelele PrePay. De exemplu, înțeleg că România e una din puținele țări din Uniunea Europeană care vinde încă cartele PrePay fără un control de identitate. Înțeleg chiar că au fost folosite în ultima perioadă cartele PrePay din România în pregătirea unor atentate în altă parte, în Uniunea Europeană, tocmai pentru că există această flexibilitate în România", a spus Cioloș, la Pro TV.

În context, el a adăugat că ministrul Justiției și ministrul de Interne vor aduce în atenția Executivului ''aceste elemente'', urmând să fie puse în discuție. "Să nu aibă cineva intenția că vrem să facem ceva pe ascuns, să punem o presiune asupra opiniei publice", a precizat șeful Guvernului.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: