Isarescu: Intentionam o ingustare a coridorului de dobanda; vrem sa evitam dobanzile negative la depozite si sa ieftinim creditele
Data publicarii: 31-03-2016 | EconomieBanca Nationala a Romaniei ia in calcul ingustarea coridorului din jurul dobanzii de politica monetara, in perioada urmatoare, pentru a contracara presiunile inflationiste estimate pentru anul 2017, masura care ar ajuta la evitarea dobanzilor negative la depozite in Romania si la ieftinirea creditelor, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
În opinia acestuia, o astfel de decizie nu poate fi considerată o întărire a politicii monetare, ci o recalibrare a acesteia.
"Deocamdată nu avem nicio modificare importantă (de politică monetară — n.r.). Vom avea detalii în luna mai. Între timp, și ca urmare a discuțiilor cu organismele financiare internaționale, s-a conturat un prim pas spre o îngustare a coridorului de dobândă. Semnificația este clară, arată că întărim puterea de semnal pe care trebuie să o aibă rata de dobândă de politică monetară. Între timp, până ce o asemenea măsură va fi luată, va trebui să clarificăm, inclusiv cu opinia publică, ce altă semnificație are o asemenea îngustare", a explicat Mugur Isărescu.
Guvernatorul a subliniat că anumiți analiști susțin că o asemenea îngustare ar însemna întărirea politicii monetare.
Guvernatorul a admis că o creștere a ratei de dobândă pentru facilitatea de depozit, spre exemplu cu 0,25 puncte procentuale, de la 0,25% în prezent la 0,5%, ar putea să fie trecută la capitolul înăsprire sau întărire. În opinia BNR, însă, acesta ar fi un semnal clar că instituția se opune ca în România să se ajungă la dobânzi negative la depozite.
"Și acest lucru ar putea fi trecut de analiști la capitolul întărire, dar eu spun că ar fi mai degrabă o recalibrare cu ceea ce am declarat", a subliniat guvernatorul BNR.
El a ținut să reamintească faptul că nu există pericol de deflație în România, în condițiile în care atât salariile cât și consumul cresc, fiind vorba doar de o inflație negativă tranzitorie.
În ceea ce privește partea superioară a coridorului, dintre dobânda de politica monetară și rata Lombard, la care se împrumută băncile de la banca centrală, în cazul în care coridorul rămâne simetric, o îngustare de 0,25 de puncte înseamnă că rata Lombard scade la 3%, ceea ce înseamnă o ieftinire a creditelor. "Dacă dobânda la facilitatea de depozit reprezintă un fel de minim pentru depozite, rata Lombard este un fel de minim la credit. Reducerea la Lombard categoric nu înseamnă întărire, ci mai degrabă invers, se mai ieftinesc creditele", a explicat guvernatorul BNR.
În acest moment, coridorul din jurul dobânzii de politică monetară este de 1,5 puncte procentuale în jurul dobânzii de politică monetară de 1,75%. Astfel, dobânda pentru facilitatea de depozit este de 0,25%, iar pentru facilitatea de credit (Lombard) este de 3,25%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut