Kaspersky Lab: Companiile prefera bancile cu o reputatie intacta in materie de securitate

Data publicarii: 31-03-2016 | Economie

Peste doua treimi dintre companii prefera sa lucreze cu un furnizor de servicii bancare cu o reputatie intacta in materie de securitate, arata un sondaj Kaspersky Lab.

Conform acestuia, băncile pentru care securitatea este o prioritate și se asigură că și-au luat toate măsurile împotriva fraudelor financiare online vor avea un avantaj în păstrarea clienților existenți și atragerea altora.

Cercetarea a arătat că nouă din zece companii (94%) folosesc serviciile de online banking în activitățile de zi cu zi.

"Posibilitatea de a folosi servicii bancare fără să fie nevoie să mergi, efectiv, la bancă, oferă numeroase avantaje, inclusiv reducerea costurilor operaționale ale companiilor. Cu toate acestea, confortul poate avea un preț, deoarece există riscul ca acestea să devină victimele unor fraude online și le dă infractorilor cibernetici încă o modalitate prin care le pot compromite infrastructura IT", potrivit specialiștilor Kaspersky.

Aceștia semnalează că, în ceea ce privește protejarea informațiilor proprii, siguranța joacă un rol-cheie pentru companii, în momentul în care își aleg o bancă. Aproape trei sferturi dintre companiile chestionate au declarat că selectează băncile pe baza reputației în materie de securitate și aproape 9 din 10 (88%) sunt dispuse să plătească mai mult ca să colaboreze cu o bancă ce are politici stricte de securitate și un istoric bun. 43% dintre companii au spus, de asemenea, că ele însele ar trebui să ia anumite măsuri de securitate, pentru a-și proteja tranzacțiile financiare online făcute prin intermediul băncilor.

Pentru a le asigura clienților cel mai bun serviciu posibil și a le oferi confortul mental că informațiile și tranzacțiile lor sunt în siguranță, este vital să fie luate în calcul toate aspectele care țin de securitate.

"În mediul de azi, condus de tehnologie, activitatea băncilor este foarte asemănătoare cu a companiilor IT. Toate interacțiunile lor cu clienții și partenerii au loc pe computer, iar informațiile sunt transmise și stocate online. Cu toate avantajele aduse de informatizare, procesele bancare devin vulnerabile și orice atac reușit asupra infrastructurii IT a băncii poate duce la pierderi uriașe de date sau, mai rău chiar, la pierderi financiare serioase și afectarea reputației. E nevoie, deci, ca băncile să înceapă să gândească mai mult ca o companie IT, iar securitatea să fie o prioritate pentru ele atunci când își dezvoltă serviciile", a declarat Ross Hogan, global head of fraud prevention la Kaspersky Lab.

Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în 1997. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky Lab, precum și 270.000 de companii client, pe care le ajutăm să protejeze ce e mai important pentru ele.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: