MFP: Programul- cadru de emisiuni titluri de stat "Medium Term Notes" va fi majorat cu doua miliarde euro

Data publicarii: 31-03-2016 | Economie

Programul - cadru de emisiuni titluri de stat "Medium Term Notes" va fi extins cu doua miliarde euro, de la 18 miliarde euro la 20 miliarde euro, pentru acoperirea nevoilor de finantare de pe pietele externe pentru perioada 2016 - 2017.

Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, Ministerul Finanțelor Publice a publicat, pentru consultare, pe site-ul propriu, proiectul de Hotărâre privind modificarea HG nr. 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes".

Programul-cadru de emisiuni de titluri de stat, "Medium Term Notes" (Programul MTN) este o facilitate neangajantă încheiată între Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de emitent, și un grup de instituții financiare selectate. În cadrul MTN pot fi lansate periodic emisiuni de titluri de stat pe piețele externe, în baza unei documentații contractuale standard, oferind emitentului avantajul accesării piețelor de capital într-un timp mai scurt decât cel necesar parcurgerii etapelor pentru efectuarea fiecărei tranzacții individuale. Totodată, se asigură și flexibilitate în structurarea parametrilor emisiunilor, în funcție de strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale.

Ministerul Finanțelor Publice urmărește continuarea unor politici de finanțare predictibile și transparente, care să asigure creșterea sustenabilității datoriei publice și să conducă la reducerea costurilor pe termen mediu și lung.

În contextul implementării planului anual de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice, pentru 2016 Ministerul Finanțelor Publice are în vedere emiterea de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro (echivalent).

'Până în prezent, au fost emise pe piețele externe euroobligațiuni de 1,25 miliarde de euro. Între 1,75 — 2 miliarde de euro se vor atrage de pe piețele externe până la finalul acestui an. După rambursarea celor 1,5 miliarde de euro, contravaloarea euroobligațiunilor scadente în iunie 2016, valoarea disponibilă din Programul MTN în cadrul căreia pot fi emise euroobligațiuni va ajunge la 3,2 miliarde de euro. În prezent, pentru 2017 se estimează un necesar de finanțare de pe piețele externe între 2,7 miliarde euro și 3 miliarde de euro. În concluzie, pentru acoperirea nevoilor de finanțare de pe piețele externe pentru perioada 2016 — 2017 se impune majorarea valorii Programului MTN cu aproximativ 2 miliarde euro', se menționează în comunicatul MFP.

Conform notei de fundamentare a proiectului, de la momentul aprobării Programului MTN, prin Hotărârea Guvernului nr. 1264/2010, cu modificările ulterioare, din totalul de 18 miliarde euro aprobat inițial, au fost emise până în prezent obligațiuni de stat pe piețele internaționale de capital în euro și dolari în valoare de circa 16,3 miliarde euro (valoare calculată la cursul de schimb al Băncii Naționale a României din data de 4 martie 2016), și anume: 2011 — 1,5 miliarde euro, 2012 — 2,25 miliarde dolari și 1,5 miliarde euro, 2013 — 1,5 miliarde dolari și două miliarde euro, în 2014 — 2 miliarde dolari și 2,75 miliarde euro, în anul 2015 — 2 miliarde euro euro, iar în luna februarie 2016 — 1,25 miliarde euro.

'La momentul prezent, suma disponibilă pentru emisiuni de euroobligațiuni în cadrul Programului este de aproximativ 1,7 miliarde euro', se menționează în Nota de fundamentare, care semnalează că pentru acoperirea nevoilor de finanțare de pe piețele externe pentru perioada 2016 — 2017 se impune majorarea valorii Programului MTN cu aproximativ 2 miliarde euro.

Documentul subliniază că au fost analizate două alternative în ceea ce privește cadrul optim de lansare a emisiunilor pe piețele externe, și anume lansarea unui nou program MTN sau suplimentarea sumei aprobate a Programului existent.

'Având în vedere că lansarea unui nou Program este un proces consumator de timp, prin parcurgerea tuturor etapelor necesare, respectiv selectarea instituțiilor financiare care vor asigura reprezentarea României pe piețele externe de capital, selectarea serviciilor de asistență juridică (aprobarea procedurii, selecția propriu-zisă și negocierea contractului), precum și negocierea și semnarea documentației aferente, cea mai feazabilă soluție este suplimentarea valorii aprobate a Programului cu valoarea estimată a volumului de atras de pe piețele externe pentru perioada 2016-2017, care se ridică la o valoare estimată de 2 miliarde euro', se mai precizează în Nota de fundamentare.

Conform acesteia, practica în domeniu relevă faptul că emitenții suverani utilizează de-a lungul timpului un singur program MTN, a cărui valabilitate nu este delimitată în timp, cu o valoare inițială la lansare și care poate crește pe parcurs în funcție de perioada finanțată, de schimbările necesităților de finanțare și de alte elemente relevante pentru emitent (strategia de finanțare, evoluția deficitului etc).

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: