INTERVIU VIDEO Borza (Hidroelectrica): Marele handicap al Romaniei este lipsa de asumare a deciziilor

Lipsa de asumare a deciziilor este marele handicap al Romaniei, mai ales in ceea ce priveste institutiile si companiile de stat, a declarat Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, intr-un interviu acordat AGERPRES.

Acesta este motivul care a cauzat probleme multor companii de stat cu potențial, crede el. Borza susține că Hidroelectrica, teoretic, ar putea cere ieșirea din insolvență pe 6 aprilie, data când se vor judeca ultimele patru contestații, însă, practic, acest lucru se va face în următoarele două luni.

Referitor la situația Complexului Energetic Hunedoara, Borza susține că este exclusă o ștergere a datoriilor, dar compania poate fi salvată prin metode dure de restructurare, precum concedierea a jumătate dintre angajați. Totuși, în opinia sa, complexul va intra în faliment.

Borza a mai vorbit, în interviul acordat AGERPRES, despre situația în care se găsește TVR și despre soluțiile care ar trebui aplicate pentru relansarea televiziunii publice. El crede că insolvența este singura modalitate de salvare a postului tv și spune că și-ar dori să fie desemnat administrator judiciar, dacă se va deschide procedura de reorganizare.

AGERPRES: Care este, în prezent, situația Hidroelectrica? Remus Borza: Este o situație foarte bună. M-aș bucura ca toate companiile din România să aibă indicatorii Hidroelectrica, atunci România ar fi Franța, Germania sau Anglia, deci unul dintre motoarele de dezvolare la nivelul Uniunii Europene. În câteva cifre, Hidroelectrica este o companie cu 800 — 850 de milioane de euro cifră de afaceri anuală, cu un profit operațional de 500 de milioane de euro anual. Este cea mai profitabilă companie din România dintre cele peste 700.000 de firme înregistrate la Registrul Comerțului.

În ultimii ani a înregistrat un EBITDA (profit înainte de dobândă, taxe, depreciere și amortizare n.r) de 64% din cifra de afaceri, ceea ce este foarte mare. Nicio altă companie, și nu vorbim doar de companiile de stat, nu a avut EBITDA atât de mare raportat la cifra de afaceri.

Hidroelectrica astăzi este o companie lichidă, bancabilă, solvabilă, care stă pe o lichiditate proprie de peste 400 de milioane de euro, în condițiile în care anul trecut am dat 200 de milioane de euro dividende acționarilor — un demers absolut spectaculos, pentru că nicăieri în lume o companie aflată în insolvență nu a mai acordat dividende. Hidroelectrica a făcut-o și o va face și în acest an pentru exercițiul financiar de anul trecut, tot în jur de 200 de milioane de euro. Este o companie care și-a optimizat costurile de producție. În 2012, când am preluat-o, aveam un cost de 180 de lei pe MWh, iar anul trecut a fost de 110 lei pe MWh.

Hidroelectrica nu a fost dintotdeauna o companie puternică, o companie invidiată. Astăzi, Hidroelectrica este un model de companie care a trecut printr-un plan de restructurare, este un model aspirațional pentru toate companiile, nu neapărat de stat, chiar și private, care s-au confruntat în ultimul an cu probleme și la care s-a pus problema de o manieră vitală să-și restructureze business-ul și, implicit, costurile. În 2012, Hidroelectrica era compania cea mai îndatorată din România, cu datorii de 5,3 miliarde de lei, adică 1,2 miliarde de euro, aceasta a fost suma revendicată de cei 481 de creditori.

AGERPRES: Cât s-a recuperat până acum? Remus Borza: Toate aceste creanțe acceptate la masa credală au fost plătite la valoarea nominală. Din 20 iunie 2015, Hidroelectrica nu mai înregistrează nicio datorie, deci soldul datoriilor este zero. Este un efort important ca, în mai puțin de trei ani, o companie să reușească să achite un pasiv de peste un miliard de euro. În 2012, Hidroelectrica avea un cashflow negativ de 783 de milioane de lei. În prezent, trezoreria este 1,2 miliarde de lei și în fiecare lună se capitalizează cu 100 de milioane de lei, ceea ce spune multe în ceea ce privește planul de restructurare.

Acest salt spectaculos de la cea mai îndatorată la cea mai profitabilă companie din România a însemnat foarte multă muncă de echipă și foarte multă asumare. De fapt acesta este marele handicap al României, lipsa de asumare a deciziei. Și cu atât mai pregnantă este această lipsă de asumare la instituțiile și companiile statului.

AGERPRES: Cum a fost posibilă această transformare a Hidroelectrica? Remus Borza: Această transformare din Cenușăreasa sistemului energetic românesc în "regina balului" sau "perla coroanei", cum ne place s-o numim, a însemnat și sacrificii. Toate acestea s-au făcut cu un cost social însemnat. În 20 iunie 2012, numărul angajaților Hidroelectrica era 5.239 de salariați, astăzi este 3.400 și va continua să scadă.

La Hidroserv, unde Hidroelectrica este unic acționar, au plecat aproape 1.200 de salariați. Din 2.600 acum sunt circa 1.400. Deci, iată că această reformă a presupus și disponibilizări de personal, cu tot deranjul de rigoare.

AGERPRES: Este o rețetă care se aplică în general sau ați aplicat-o la Hidroelectrica, în special? Remus Borza: Principiile de management sunt universal valabile, în orice domeniu, fie că produci megawați, că trimiți OZN-uri pe Marte sau pufuleți. Nu am inventat apa caldă, nici mersul pe jos, nu suntem mai deștepți decât alții. Probabil că suntem ceva mai riguroși, mai scrupuloși în a aplica cu consecvență acele principii de marketing și de management care spuneam că sunt universal valabile. Nu avem o rețetă proprie a succesului, nu suntem originali, dar suntem consecvenți în a atinge obiectivele pe care ni le-am propus. Asta înseamnă un volum de muncă enorm, înseamnă 16-18 ore de muncă pe zi.

Aici o să ating un element sensibil. Munca — mulți ar spune: "ești un nostalgic, ești un comunist, ești un socialist" — munca, trebuie să înțelegem, nu este un concept comunist. Dar noi, după 1990, am făcut tot ce ne-a fost în putință să golim de conținut, de semnificație, mesaj și simbol această noțiune. Nimic, fără multă muncă, fără asumare și fără sacrificiu, nu se poate realiza temeinic și durabil. Probabil că acesta este ingredientul de bază al succesului echipei Euro Insol la companiile pe care le administrează.

După 1990 s-a încercat o altă rețetă, bazată pe șmecherie, pe trafic de influență, care probabil pentru unii a ținut, au făcut bani, au făcut carieră, dar, vedeți, toate lucrurile astea, ca și minciuna, au picioare scurte. Dacă vrei o carieră pe termen lung, care să te onoreze, nu poți folosi tot felul de tertipuri.

Din păcate, noi am dezvoltat această mentalitate de asistat. Nu poți să stai toată ziua cu mâna întinsă la pomană. Din păcate, astăzi suntem o națiune asistată, aproape 9 milioane de români beneficiază, într-o formă sau alta, de vreun ajutor. Toate aceste politici sociale sunt de natură să demotiveze, să descurajeze munca. Dacă stai acasă și iei un ajutor de șomaj care este aproape cât salariul minim pe economie, de ce să muncești?

Trebuie să înțelegem că munca bine făcută este temelia și cărămida unui viitor prosper. Tranziția în sine în România a îmbrăcat niște accente tragice. Nu eram pregătiți pentru o schimbare atât de radicală, iar românul este greu adaptabil unor situații de criză, din acest motiv a fost atât de lungă și de dureroasă tranziția, care nici acum nu s-a încheiat.

Încă suntem și astăzi tributari unor concepte de sorginte bolșevică, iar aici mă refer la etatismul economic și la egalitarismul social. Ingerința, influența statului în economie e nefastă și este contraproductivă. Ea poate să îmbrace chiar și forma unui ajutor de stat de natură să înfrângă principiul libertății contractuale, libertății comerciale, al competiției, al echilibrului între toate formele de manifestare economică. Intervenția statului, chiar și în managementul Hidroelectrica, a fost identificată încă din vara 2012 ca una dintre cauzele care a dus la insolvența Hidroelectrica. Nu trebuie să fim ipocriți și trebuie să acceptăm că se mai practică chiar și astăzi, sigur, nu la astfel de proporții, politizarea echipelor manageriale de la companiile statului.

Insolvența Hidroelectrica a venit și a demascat o astfel de practică și a arătat care este adevăratul potențial al companiilor statului, în sensul că și ele pot genera încredere, stabilitate și profit, cu condiția ca managementul acestor companii să fie încredințat unor oameni recomandați de competențe profesionale, de capabilități manageriale, de moralitate și nu exclusiv de carnetul de partid. Intervenția statului într-o economie de piață trebuie să fie cât se poate de limitată. Sigur că statul, prin ministerele de resort, se implică în managementul companiilor, dar nu este treaba ministerelor. Ele trebuie să genereze politici și strategii sectoriale pe domeniul de responsabilitate și de activitate pe care îl gestionează. Nu să controleze ministerele, direct sau indirect, managementul Electrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Oltchim sau unde doriți.

Egalitarismul social este o altă reminiscență care ne marchează profund, chiar după 25 de ani de capitalism. Și, până la urmă, egali în ce? În sărăcie? În mediocritate? În ipocrizie? În delațiune? O națiune, cu cât are cetățeni mai bogați, cu atât este mai prosperă, dar noi înfierăm cu mândrie proletară pe toți cei care dobândesc averi. Însă nu toate averile în România sunt ilicite.

Există două elemente fundamentale pentru însăși existența națiunii române și economia românească: clasa antreprenorială și capitalul autohton. Toate guvernările de după 1990 nu au făcut altceva decât să calce în picioare acești doi piloni pe care se construiește întreg eșafodajul economiei românești. Am privatizat sălbatic toate resursele țării, am vândut companiile pe trei dolari, vândute la fier vechi, iar acum România este o țară a străinilor și a multinaționalelor.

Multinaționalele, astăzi, domină economia românească și dețin 67% din cifra de afaceri generată la nivelul României. Însă, în intervalul de timp 2008-2014, soldul profitului net generat de companiile străine în România a fost de doar 2,5 miliarde de lei. E foarte puțin.

Pe de altă parte, companiile românești înseamnă doar 33% din cifra de afaceri a României, acele companii românești hăituite și discriminate după 1990, care nu au beneficiat nici de ajutoare de stat, nici de facilități fiscale, n-au avut acces nici la contracte publice pe bani grei. Acele companii românești au reușit în 2008-2014 să raporteze un sold al profitului net de 55 de miliarde de lei, adică de 25 de ori mai mult. Concluzie: firmele românești nu-și externalizează profitul prin tot felul de inginerii financiare, ci îl păstrează în România. Îl reinvestesc sau îl pun la ciorap, dar până la urmă este ciorapul bunicuței, cel cu modele tradiționale românești.

Firmele românești rămân în țară și dacă avem instabilitate politică, și dacă avem calamități naturale, și dacă avem condiții vitrege. Firmele străine, la cel mai mic semnal, la primul ordin, închid prăvălia în România și pleacă. Iată de ce trebuie să susținem capitalul autohton și să construim o clasă antreprenorială românească puternică care să țină piept tendinței hegemoniale a multinaționalelor.

AGERPRES: Cum vedeți situația de la Complexul Energetic Hunedoara? Remus Borza: Nu am nicio calitate să vorbesc despre situația de acolo, dar vorbesc ca un om care, timp de patru ani, a deprins o anumită expertiză în zona energetică. Sigur, Hunedoara nu este într-o situație nici pe departe fericită. Ea este victima prostului management și a ingerinței statului în managementul companiei.

Sectorul minier trebuia reformat în 1990, cum au făcut și polonezii. Noi am tot amânat reformarea acestui sector, care, pentru România este identitar. În România, aceasta este cea mai veche meserie, are o continuitate de mai bine de 2.500 de ani. Aceasta nu înseamnă că acum trebuie să facem doar de dragul unei tradiții milenare concesii, să alocăm în fiecare an de la buget sute de milioane de lei. Ea trebuie restructurată, trebuie reformată.

AGERPRES: De ce trebuie să facem asta? În mod normal, cele două termocentrale de acolo, Paroșeni și Mintia, generează 5% din curentul țării. Remus Borza: Chiar mai puțin.

AGERPRES: Și atunci? Ne este frică de mineri sau de ce? Remus Borza: Toate guvernele de după 1990 au trăit sub imperiul unei frici ancestrale față de mineri, pentru că, bun, ei sunt niște oameni mai din popor, ce-i în gușă și-n căpușă, se urcă în camion, în tren, cu bâtele și ne aplică o corecție.

AGERPRES: Suntem în 2016. Remus Borza: Vorba aia, suntem în 2016. Și eu sunt absolut convins că minerii din Valea Jiului sunt oameni cu un caracter de excepție. Ei au fost o clasă socială privilegiată încă de pe vremea lui Ceaușescu. Sigur, este o muncă grea, este o muncă fizică, este o muncă brută, istovitoare, dar, deopotrivă, au fost foarte bine plătiți. Dintotdeauna, dar mai ales până în 1989.

Dar aceasta nu justifică o anumită prevalență față de altă meserie. Aveam un dinte împotriva lor, pentru că erau mulți, sunt mulți și astăzi, dar nu este vina lor. Este vina statului să nu a avut curaj să restructureze această zonă. Nu mai poți astăzi defila cu zeci de mii de salariați în zona energetică.

În 2012, prețul (energiei electrice — n.r.) în piață era 220 de lei pe MWh, săptămâna asta Hidroelectrica a vândut cu 130 de lei. Evident că în 130 de lei nu mai poți acoperi toate costurile, furăciuni, prăduieli și scheme supradimensionate și supra-remunerate de personal.

Afară, media este de un om la 20 de MW. În România, media a fost de omul și MW-ul în cel mai fericit caz. Dacă este vorba de Paroșeni și Mintia, vorbim de 300 de MW și 1.500 de salariați, adică 5 oameni la un MW. Deci, din acest raport simplu, vedem că stăm foarte prost la capitolul productivitate și eficiență. Până la urmă, acele sute, mii de oameni în plus afectează negativ costul de producție la Hunedoara. Dacă prețul de piață astăzi variază între 130 și 150 de lei pe MWh, iar tu produci la 360 de lei, înseamnă că ai o problemă, pentru că piața este cea care dictează prețul.

AGERPRES: Și ce putem face? Remus Borza: Ei trebuie să vândă, însă vând sub costul de producție. Și vând la 150 de lei. Diferența dintre 150 și 360 se traduce în pierdere. Și în fiecare an pierderile se cumulează, datoriile cresc, că trebuie să finanțezi salariile, să te împrumuți de la bănci, să vii cu mâna întinsă la pomană la Guvern să-ți dea tot felul de subvenții mascate care intră sub incidența ajutorului de stat.

AGERPRES: Mai merge să vină cu mâna întinsă? Remus Borza: Mai merge cât mai merge, pentru că, chiar și tu spuneai, este un domeniu sensibil, niciun Guvern și niciun ministru de resort nu au avut o abordare tăioasă, tranșantă, cu atât mai mult într-un an electoral, că 2016 este un an când va trebui să facem față unor alegeri locale, unor alegeri parlamentare și niciun partid, guvern, și cu atât mai puțin acest guvern de tehnocrați n-o să-și dorească convulsii sociale, conflicte sociale, și atunci va găsi tot felul de mecanisme.

AGERPRES: Ștergerea datoriilor? Remus Borza: Exclus, pentru că, până la urmă, suntem un stat membru al Uniunii Europene, iar o astfel de variantă n-ar ajuta pe termen mediu și lung Hunedoara. Sigur că Hunedoara poate fi salvată. Am spus încă de acum patru-cinci ani că aceasta (insolvența — n.r.) va fi soluția pentru Hunedoara și pentru alte companii și s-a adeverit. Văzând evoluția unui indicatori, dacă ești cât de cât lucid, vezi unde duc. Indicatorii celor de la Hunedoara duc chiar la faliment. Dar Hunedoara poate fi salvată, adică poate fi salvată termocentrala Paroșeni, unde este un grup deja retehnologizat.

Mai sunt ceva bani de băgat în zona de mediu. Sunt două-trei grupuri care pot fi salvate și de la Mintia. Sigur, trebuie echilibrat necesarul de personal. Nu ai nevoie de 1.500 de oameni pe producția de energie, poți să faci același lucru și cu jumătate din ei. La fel, pe partea cealaltă, vorbim de 4.500 de mineri pe patru mine, probabil vor trebui păstrați în final 2.000.

Mai sunt cele două variante, cele două scenarii: închidem Complexul Energetic Hunedoara de tot, chiar dacă acolo mai avem rezerve de cărbune pentru încă 30-40 de ani. Cărbunele românesc este prost din punct de vedere caloric, 3.500 — 4.000 de calorii pe kg, față de 6.000, cât are cărbunele de import. Iar costul de extracție este de trei ori mai mare decât dacă am aduce cărbune de import cu o valoare calorică mai mare. Deci iată două motive mari și late pentru care ar trebui luată o hotărâre radicală: închide. Se justifică o atare hotărâre și de o supracapacitate de producție pe zona respectivă, Transilvania Nord, unde numai noi, Hidroelectrica, avem capacități de vreo 2.500 de MW. Iar consumul pe această zonă geografică niciodată nu a depășit 800-850 de MW, deci suntem lejer într-o supra-rezervă de putere sau de capacitate.

Deci la o analiză foarte rece, poți lua hotărârea: da, închid. Dar ce se va întâmpla dacă vreodată — și atunci într-adevăr drobul de sare poate să te întoarcă — ar colapsa sistemul energetic chiar și pentru un minut? Pagubele ar fi incalculabile, de ordinul zecilor de miliarde. O pană generalizată de curent în România, chiar și de un minut, ar costa zeci de miliarde de euro. Și atunci, chiar și pentru acel ipotetic "dacă și poate"', merită salvată societatea, dar evident optimizată și restructurată.

Până la urmă, această companie nu este vitală pentru sistemul energetic național. Noi avem 24.000 de MW putere instalată, la un consum care nu a depășit niciodată 9.000 de MW. Însă această companie poate ajuta la serviciile tehnologice de sistem pe acea zonă de Nord. Deci iată și câteva elemente care să pledeze pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, evident, restructurat. Deci vreo 2.000 de mineri cu vreo 700 de angajați pe zona de producție de energie, adică 2.700 față de 6.000 cât sunt acum, evident contează la performanța economică și la costurile asociate fiecărui MWh produs.

AGERPRES: Ce părere aveți de situația de la TVR? Remus Borza: Și TVR, din păcate, ca și CE Hunedoara, este fără ieșire. TVR este poate mai important pentru națiunea română decât CE Hunedoara. Am explicat că nu s-ar simți lipsa CE Hunedoara din perspectiva producției. Anul trecut, România a produs 65 de TWh și a consumat 52 de TWh, iar excedentul de 13 MWh a fost valorificat la export. Hunedoara produce undeva între 1 TWh și 2 TWh, deci nesemnificativ. Acum televiziunea este într-o altă situație. Este o instituție până la urmă identitară, ca și mineritul, care are o misiune mult mai actuală, de care generațiile de după 1990 au mai multă nevoie.

În tranziția de după 1990, ne-am pierdut rădăcinile. Am traversat și experimentăm și astăzi un proces acut de dezumanizare. Ce devine un om fără principii, fără valori? Un animal. Cam asta se întâmpla și cu noi. Acele principii și valori identitare națiunii române au fost abandonate fără remușcare după 1990 și în locul lor m-am pus nimic. Am cultivat de o manieră inconștientă — și aici cea mai mare vină o are presa — nonvaloarea, sub variile ei forme de manifestare publică: kitch-ul, grotescul, promiscuitatea și, mai nou, delațiunea.

Atunci, sigur că generațiile astea de copii formate după 1990 nu mai cred în nimeni și în nimic, nu mai au respect față de părinte și față de dascăl, nu mai au simțul datoriei față de patrie, al sacrificiului față de semenul său. Sunt generații pierdute. Dar dacă îi pierdem de tot, pierdem și România, pentru că ei sunt viitorul țării. Din această perspectivă este importantă televiziunea publică. Ea trebuie să fie un mijloc obiectiv de informare a opiniei publice față de tot ce se întâmplă: evenimente, acțiuni.

Dar în egală măsură misiunea TVR, raportat la o stație privată, este cu totul alta. Stațiile private, că vorbim de Pro TV, că vorbim de Antene, sunt stații comerciale, pentru ele contează veniturile, profitul, audiența. Pentru breaking news, pentru audiență, pentru cotă de piață, la fel cum în presa scrisă ești pentru tiraj, ești tentat să abdici de la anumite principii.

Breasla jurnaliștilor nu este reglementată. Suntem singura țară din Europa care nu are o lege a presei. De aici o libertate totală în a minți, în a manipula, în a distruge cariere, destine și vieți. România astăzi are o presă otrăvită. Nu există reguli, nu există autocenzură și tot ce ne vine la gură spunem sau scriem fără să fim conștienți de impact. Pentru că vorba rostită sau scrisă ucide, la modul propriu ucide. Știți vorba aceea din popor: un nebun aruncă o piatră și zece înțelepți se chinuie să o scoată. Poporul român are o predispoziție spre această zonă de ridicol, de show, de spectacol, de unde și vorba: o națiune se hrănește cu pâine și circ. Mai puțină pâine, mai mult circ. Până la urmă se compensează.

AGERPRES: Însă rolul TVR-ului este altul. Remus Borza: Tocmai. Rolul TVR-ului este altul, adică nu trebuie să cadă în acest păcat de a face rating cu orice preț, nici de a promova niște formate ușoare.

AGERPRES: Dar ratingul înseamnă venituri pentru o televiziune. Remus Borza: Da, dar poți face venituri și din emisiuni, din formate serioase. Întrucât cultura și educația atât de necesare României și generațiilor de după 1990 pot fi ambalate și comercial. Aceste generații de după 1990 sunt avide și sunt ca un burete să absoarbă o informație nefiltrată, obiectivă, neviciată, necontaminată.

AGERPRES: Deci nu e totul pierdut. Remus Borza: Nu e totul pierdut, asta spun. Eu sunt un fan al TVR-ului. Eu am crescut cu TVR-ul și sunt un fan al Teleenciclopediei, al Telecinematecii, al Drumurilor Europene, al Tezaurului Folcloric, al Vieții Satului. Iată câteva formate care au făcut istorie de zeci de ani.

Care sunt produsele TVR-ului în ultimii zece ani? Acum 10-15 ani, TVR avea o cotă de piață de 20%, iar azi are 0,94%, deci începe cu zero, e rușinos. Avem o singură emisiune la TVR, "Starea nației", care e și comercială, și decentă, spune lucrurilor pe nume, adică își atinge și acel scop de informare și nu poate fi acuzată de partizanat politic. "O dată-n viață" este, la fel, o emisiune așezată. Asta ca să îmi vină în minte acum, la rece, două exemple de emisiuni.

Iată că TVR în ultimii zece ani n-a prea dat dovadă de creativitate. În rest este o gaură neagră, care consumă un buget de trei ori mai mare decât bugetul cumulat al Antenelor și al Pro TV-lui. 540-550 de milioane de lei pe an buget nu e de ici, de colo. Și schemele de personal sunt pe măsură: aproape 3.000 de salariați, versus 400 la Pro TV și vreo 500-550 la Antene.

AGERPRES: S-ar putea aplica și aici rețeta de la Hidroelectrica? Remus Borza: Evident că da, că o bună parte din personalul de la TVR trebuie să plece. Dar asta este iarăși de o manieră arbitrară. Că trebuie să ajungem la un număr... S-a vehiculat la un moment dat cifra de 400 de salariați. Nu. Ar fi absurd. Sunt studiouri teritoriale, sunt emisiuni variate, cu formate variate, evident că acesta nu este un număr realist. Undeva pe la 1.500-1.700, da, poate să fie un număr.

Dar, indiferent de număr, că nu despre aceasta vorbim, trebuie să existe o evaluare a fiecărui om în parte. Pentru că trebuie văzut dacă acei oameni își găsesc locul, au contribuție, generează plus valoare întreprinderii. Sunt și acolo, cum au fost și la Hidroelectrica, pupile, amante, copii, nepoți, strănepoți, pilele tuturor șmecherilor, ale ștabilor, a politicienilor. Toți acei oameni au intrat pe ușa din spate la TVR și tot pe ușa din spate trebuie să plece.

TVR nu are soluție decât insolvența. Oricât s-ar chinui unii, mai mult sau mai puțin tehnocrați sau politruci, nu au de unde să vină soluții. Pentru că 80% din veniturile TVR se duc pe salarii, este inadmisibil. După care evident că sunt cheltuielile cu stațiile, cu transmisiile și rămân 1-2% ca să finanțezi formate de emisiuni noi. Nu ai cum să dezvolți TVR și nici nu ai cum să dai bani. Orice ban pe care l-ai da ar fi ajutor de stat și ar fi discriminator în raport cu ceilalți. Sigur, guvernanții noștri au arătat că, în situații de criză, au o imaginație debordantă. Probabil că la rectificare (rectificarea bugetară — n.r.), prin august-septembrie, dacă va mai rezista TVR până atunci, s-or mai găsit niște sute de milioane de lei pentru salarii. Dar acest lucru nu rezolvă pe termen mediu și lung soarta TVR. Aici trebuie aplicată o soluție radicală, trebuie tăiat răul din rădăcină, nu așa, pe bucăți.

Deci, în afara insolvenței, acest elefant cu picioare de lut, numit TVR, nu poate fi restructurat. Nu ai cum să crești veniturile, pentru că acestea sunt în strânsă corelare cu audiența. Cu ce să faci audiență, cu aceeași blazați, cu aceeași mediocri din TVR? Sigur, există și o mână de profesioniști, dar care sunt marginalizați, sunt puși la colț.

Acum strigă toți în cor, acești frustrați din TVR, mediocri de care vă spuneam, să plece Dragoș Pătraru de la "Starea nației". Contractul lui expiră peste două luni. S-ar putea să spună că nu mai este nevoie, la fel cum n-a mai fost nevoie nici de Moise Guran, care avea o emisiune care aducea audiență și avea un format plin de substanță. L-au mazilit și s-a dus la concurență, la Digi TV. La fel vor zice și de Dragoș Pătraru. Orice televiziune i-ar da de 100 de ori mai mult. La TVR, veniturile nu vor crește dacă nu va crește calitatea produselor TVR.

Există și varianta cu creșterea taxei din abonament. Însă românul este refractar, deși până la urmă este o datorie, pentru că dă pentru o cauză nobilă. Este cea mai mică taxă din toată Europa, 11 euro pe an. Până și în țările baltice, taxa e undeva de la 30-40 de euro pe an. Nu mai vorbim de țările nordice, de la Franța în sus, unde ajunge la 300-350 de euro în Danemarca, Suedia, Norvegia. Deci este o taxă modică, până la urmă. Să dai 4 lei pe lună nu mi se pare mult. Dar să dai și 6 lei, adică în plus cu 50%, iar nu mi se pare mult. În măsura în care și TVR va putea să răsplătească. Sigur, acei leuți pentru multe categorii de persoane înseamnă două pâini și contează, dar primești emisiuni pline de conținut, de sens.

Insolvența reprezintă o soluție dacă este asumată și administrată corect. Nu orice insolvență rezolvă problemele. Uitați-vă la RAAN, este în insolvență de trei ani și a intrat în faliment. Uitați-vă la Hunedoara. Este în insolvență și o să intre în faliment. Să fii practician în insolvență nu înseamnă să stai cu mâinile la piept și să aștepți o dată pe lună sau o dată la trei luni un raport de la niște băieți ai acționarilor, ai acelorași acționari care au băgat respectiva entitate în insolvență. Deci, câtă vreme lași tot acționarii să gestioneze afacerile, este clar că ei o să fure, în continuare, sau nu neapărat o să fure, dar, cu neștiință, din ignoranță, din prostie, o s-o îngroape definitiv. Ca să ai succes, trebuie să te implici, să-și asumi rolul de manager, adică practic să girezi toate deciziile, toate măsurile operaționale, curente, investiționale, de zi cu zi sau pe termen lung ale respectivei entități.

Marea provocare pentru orice administrator judiciar care va veni la TVR este să definească corect și să pună în practică acel scop și acea misiune fundamentală a televiziunii publice de a oferi educație, de a oferi cultură, de o manieră acceptabilă de către mase. Evident că va depăși competențele profesionale ale unui administrator judiciar, dar el va avea obligația de a identifica acei specialiști din TVR sau alții din afara TVR-ului, să constituie un nucleu dur de profesioniști care să vină și să redacteze acea strategie, acele politici de renaștere, de redefinire a TVR-ului.

AGERPRES: V-ați gândit să participați? Remus Borza: Mandatul nostru la Hidroelectrica în maximum două luni se închide. Expertiza noastră bogată și relevantă cred că ar fi utilă statului. Noi suntem soldați credincioși. Dacă statul ne va da un nou mandat, statul va avea de câștigat. Dacă nu, noi n-o să murim de foame, avem suficiente proiecte private. Noi ne-am duce la TVR, întrucât credem în misiunea și în destinul televiziunii naționale.

AGERPRES: Iese Hidroelectrica din insolvență în următoarele două luni? Remus Borza: Asta spuneam. Cel târziu în mai, Hidroelectrica va ieși din insolvență. Mai avem doar 4 contestații din cele 75 depuse inițial. 71 de contestații au fost câștigate de Hidroelectrica. Mai avem 4 contestații pe 6 aprilie. Teoretic am putea să ne judecăm chiar pe 6 aprilie, teoretic am putea cere ieșirea din insolvență chiar pe 6 aprilie, dar mi-e frică să nu-i luăm pe tehnocrați pe nepregătite, și atunci probabil o să mai zăbovim un an de zile ca acest transfer de putere să fie unul efectiv. În perioada 6 aprilie — 6 mai este cât se poate de rezonabil.

Sursa: Agerpress