Consiliul Concurentei a castigat definitiv procesele cu toate cele sase companii petroliere sanctionate in 2011
Data publicarii: 24-04-2016 | EconomieConsiliul Concurentei a castigat definitiv procesele cu toate cele sase companii petroliere sanctionate in anul 2011 si care au contestat in instanta decizia autoritatii de concurenta, respectiv OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL si Lukoil Romania SRL.
Potrivit unui comunicat al Consiliul Concurenței remis, duminică, AGERPRES, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat irevocabil că și compania Lukoil România a încălcat legea concurenței prin participarea la o înțelegere de tip cartel, alături de alte companii active pe piața carburanților. Instanța a redus amenda aplicată de Consiliul Concurenței de la 136,8 milioane lei la 109,5 milioane lei, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
"Toate cele șase cazuri au fost confirmate de Înalta Curte, ceea ce reprezintă recunoașterea faptului că deciziile noastre sunt corecte și bine fundamentate, similar autorităților de concurență din alte țări. Regulile europene de concurență se aplică strict în România atât de Consiliul Concurenței, cât și de instanțe și nici chiar cele mai mari companii nu sunt deasupra legii. A fost o procedură complicată și de lungă durată, timp în care echipa noastră de experți a depus eforturi deosebite", a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
La sfârșitul anului 2011, Consiliul Concurenței a sancționat șase companii petroliere cu amenda de 891 milioane lei (205 milioane euro) pentru încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale. Aceasta a fost cea mai mare amendă dată în istoria Consiliului Concurenței.
În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat că cele șase companii au încălcat atât Legea Concurenței, cât și Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane de pe piață a sortimentului de benzina Eco Premium.
OMV Petrom, care la data încălcării legii opera benzinării Petrom și Petrom V, a fost amendată cu 366,5 milioane de lei, OMV Petrom Marketing a luat o amendă de 137,2 milioane de lei (opera benzinăriile OMV), Rompetrol Downstream a primit o sancțiune de 159,5 milioane de lei, Lukoil România a plătit 136,8 milioane de lei, MOL România — 80,2 milioane de lei, iar Eni România — 11,1 milioane de lei.
Potrivit sursei citate, amenzile au fost executate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall