Irimescu: Termenul pentru finalizarea platilor directe catre agricultori va fi prelungit cu cel mult o luna

Data publicarii: 13-06-2016 | Economie

Termenul pentru finalizarea platilor directe catre agricultori va fi prelungit cu cel mult o luna peste termenul initial de 30 iunie, daca se adopta decizia la nivel european privind noul termen limita de 15 octombrie, a declarat, luni, pentru AGERPRES ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

"Decizia mea este să prelungesc plățile cu o lună, dacă se adoptă decizia la nivel european, dar asta nu înseamnă că îmi propun alte termene. Eu vreau să finalizăm plățile la 30 iunie, dar pentru a nu avea influențări de risc pentru buget, pentru că oricum fermierul nu va fi penalizat, o să prelungesc cu o lună, dar nu mai mult. Pe banii europeni mai avem de dat pentru fermierii care sunt în control, fermierii mari, circa 200—300 de milioane euro și 85 de milioane de euro la vaci, tot din bani europeni, iar pe cele două ANT-uri (Ajutoare Naționale de Tranziție n.r.) în jur de 183 de milioane de euro la cele două specii ovine și bovine", a precizat Irimescu.

În ceea ce privește plățile în zootehnie, șeful MADR a afirmat că începând de vineri se va da Ajutorul Național de Tranziție pentru vacă și oaie, iar în cursul săptămânii viitoare va începe și sprijinul cuplat în zootehnie.

"Începem plata la animal de vinerea aceasta, începem cu Ajutorul Național de Tranziție, care este după primele calcule de 447 de lei pe cap de vacă de carne și de 111 lei pe tonă la vacile de lapte. Probabil se va duce către 500 de lei pe cap de vacă și, la oaie, cumulat pe cele două scheme ANT, în jur de 10 euro pe animal", a adăugat Irimescu.

În schimb pe sprijinul cuplat pe cap de animal, ministrul a spus că vor fi niște plăți foarte mari pentru că sunt înscrise foarte puține animale.

"Plățile pe animal, pe sprijinul cuplat în zootehnie, sunt niște plăți foarte mari. Mă duc cu un sprijin de 1.260 de euro pe cap de vacă de carne, dar sunt prea puține animale, respectiv 8.400 de vaci de carne, iar la lapte am mizat pe 300.000 de animale și sunt doar 91.000, cu 844 de euro pe cap de vacă", a subliniat Irimescu.

Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a confirmat prelungirea termenului până la care statele membre pot efectua plăți directe, fără reduceri ale ratei de rambursare, astfel că noua dată-limită este 15 octombrie 2016, față de 30 iunie 2016, informează un comunicat al Reprezentanței din România a Comisiei Europene, transmis, luni, AGERPRES.

Oficialul european a subliniat că aceasta este "o măsură excepțională, care reflectă dificultățile cu care unele agenții de plăți s-au confruntat în primul an de implementare a noii politici agricole comune (PAC)".\

"Ea înseamnă o flexibilitate fără precedent din partea Comisiei Europene și, pe baza nivelurilor actuale de plăți, ar putea genera economii în valoare de milioane de euro pentru acele state membre sau regiuni, și agricultorii lor, care nu au efectuat plățile până la data de 30 iunie. Pornind de la discuțiile avute cu un număr de state membre și regiuni, am încrederea că această măsură, care folosește toate mijloacele posibile la dispoziția Comisiei, îndeplinește în totalitate nevoile acestora în termeni de flexibilitate maximă și garantarea rambursării integrale a valorii plăților", a spus Phil Hogan.

Potrivit sursei citate, inițiativa comisarului Hogan vine ca răspuns la dificultățile cu care unele state membre sau regiuni se confruntă în finalizarea plăților, înainte de data-limită de 30 iunie.

Astfel, în conformitate cu normele europene, pentru plățile efectuate după această dată, se aplică reduceri ale ratei de rambursare de 10% (pentru cele efectuate în luna iulie), 25% (august) și 45% (septembrie). Prezenta derogare, care poate fi aplicată numai la nivelul statelor membre, înseamnă că plățile pot fi făcute și după 30 iunie, fără reducerile sus-menționate.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: