Achizitionarea rovinietei si plata taxei de trecere la podurile dunarene prin sistemul informatic, blocate

Data publicarii: 18-06-2016 | Economie

Achizitionarea rovinietei si plata taxei de trecere la podurile dunarene (peaj) prin sistemul informatic dedicat sunt oprite sambata, din cauza unei defectiuni tehnice survenite la acesta, a anuntat Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

"Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la trafic că astăzi, 18.06.2016, în urma unor defecțiuni tehnice survenite la sistemul informatic de emitere, gestiune și monitorizare a rovinietei, achiziționarea acesteia, precum și plata taxei de trecere la podurile Dunărene (peaj), prin intermediul sistemului, sunt oprite", spune CNADNR, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, în perioada în care sistemul nu funcționează, nu vor fi emise procese verbale de constatare a contravenției pentru șoferii surprinși în trafic fără rovinietă/peaj.

"CNADNR SA va anunța opinia publică imediat ce defecțiunile vor fi remediate și sistemul va fi funcțional", precizează compania.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: