INTERVIU Chirica (EnergoNuclear): Orice investitie noua in productia de energie in Romania si in UE necesita ajutor de stat

Orice investitie noua in productia de energie electrica in Romania sau in Uniunea Europeana poate fi facuta doar cu ajutorul unor mecanisme suport supuse analizei si aprobarii Comisiei Europene, sub forma de ajutor de stat permis, a declarat, intr-un interviu pentru AGERPRES, Teodor Chirica, expert in domeniul energiei nucleare si directorul general al EnergoNuclear, compania de proiect pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda.

El a arătat că și aceste mecanisme vor fi suportate în final de consumatori, fie români, fie europeni, la fel ca certificatele verzi pentru regenerabile, însă a atras atenția că lipsa de investiții va duce la o situație care va afecta atât România, cât și Europa și va crea o mare problemă securității energetice și atingerii țintelor de reducere a emisiilor cu efect de seră.

Totodată, în opinia sa, costul estimat de 6,5 miliarde de euro pentru investiția în reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă este prea mare, iar această estimare va trebui reevaluată și testată în condiții de piață.

Teodor Chirica este un membru activ al organizațiilor de promovare a industriei nucleare din România și din Europa, fiind membru în Consiliile Directoare ale asociațiilor Forumul Atomic Român — ROMATOM și Forumul Atomic European—FORATOM. În prezent, este CEO la EnergoNuclear și a ocupat poziția de director general al Nuclearelectrica între anii 2005 și 2009.

AGERPRES: De ce avem nevoie de două noi reactoare nucleare la Cernavodă? Teodor Chirica: Sunt două considerente care ne conduc la această necesitate, mai întâi perspectiva dezvoltării economice, care îmi place să cred că nu a fost abandonată, și în al doilea rând presiunea care se pune pe unitățile de producție cu emisii semnificative de dioxid de carbon, fiind de așteptat, într-un orizont de timp relativ scurt, să avem o reducere semnificativă a producției de energie electrică pe surse care emit dioxid de carbon. Astfel, locul celor câtorva mii de MW care vor fi retrași va fi luat de tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon. Astăzi și într-un viitor previzibil, acestea sunt tehnologiile regenerabile și energia nucleară. Cărbunele va rămâne, dar într-o proporție rezonabilă, fiind o componentă a securității energetice a României, iar dacă suntem suficient de inteligenți poate chiar și a zonei geografice în care ne aflăm. Sigur, pentru flexibilitate, poate că este nevoie, pe lângă centralele hidro, care participă direct la reglaj, și de unități cu turbine pe gaz în ciclu combinat, fără a uita că acestea au emisii de carbon cam la jumătate din cele produse de arderea cărbunelui. România are un indice specific de 1,069 kg CO2/kWh, ponderea mare fiind dată de arderea cărbunelui, iar indicele specific pentru arderea gazului este de 491 g CO2/kWh . Comparând, energia eoliană și cea nucleară sunt în jurul a 15-17 g CO2/kWh, iar hidro chiar 6 g CO2/kWh, dacă nu luăm în considerare emisiile cu efect de seră rezultate din descompunerea masei verzi acoperite de lacurile de acumulare. Efectul de seră produs de metan este incomparabil mai mare decât al bioxidului de carbon.

Din această perspectivă este loc de alte două unități la centrală nucleară de la Cernavodă. Într-un context de creștere rezonabilă a consumului în România, la momentul punerii în funcțiune a celor două noi unități, undeva spre 2025, văd contribuția energiei nucleare undeva la 30-32%.

Energia nucleară are anumite calități, una dintre ele fiind faptul că ea contribuie la securitatea energetică, este nepoluantă, predictibilă și la costuri suportabile pentru consumatori.

AGERPRES: Cum contribuie la securitatea energetică? Teodor Chirica: În primul rând, securitatea energetică este asociată accesului la resursele energetice: cărbune, petrol, gaze, uraniu. Trebuie să se știe că Uniunea Europeană are cea mai mare flotă de centrale nucleare din lume și este dependentă de importul de uraniu în proporție de 95%, dar totuși energia nucleară este recunoscută drept contributor semnificativ la securitatea energetică a UE, neexistând niciun risc pentru securitatea aprovizionării. Singurele mine de uraniu din Europa mai sunt în Cehia, un zăcământ în epuizare, și în România. În rest, uraniul se importă din zone geografice stabile politic: Canada, Australia, Kazahstan, Namibia, iar marile corporații din industria mineritului dețin cote substanțiale la minele de uraniu dintr-o serie de țări exotice. În ultimii ani, China și Rusia au investit masiv pentru a cumpăra sau concesiona mine de uraniu în terțe țări.

În România, s-a clamat tot timpul că avem un ciclu nuclear complet, incluzând evident mineritul și prepararea pulberii de uraniu. Dar s-a uitat faptul că Strategia energetică din 2007 a atenționat că rezervele noastre de uraniu, în perimetrele exploatate la acel moment, ajung pentru două unități până în anul 2017, trăgându-se un semnal de alarmă și propunând o serie de măsuri specifice, cum ar fi diversificarea resurselor de aprovizionare cu uraniu, prin combinarea exploatării raționale a resurselor naționale cu importul de uraniu și/sau concesionarea de zăcăminte uranifere în afară României în vederea exploatării acestora. Fiind în echipa de elaborare a acestei strategii, am insistat că acest subiect să fie corect prezentat pentru a fi avut în vedere.

AGERPRES: S-a făcut acest lucru? Teodor Chirica: Pentru industria uraniului din România nu s-a făcut nimic din partea acționarului său unic, adică statul. Din partea Nuclearelectrica, s-a început prin 2008 un program de calificare a mai multor furnizori externi în sensul celor menționate mai sus, iar asta a ajutat când a apărut criza locală în asigurarea uraniului, dar nu a putut rezolva problema în ansamblu.

În acest moment, există un import de uraniu, pe termen scurt, de la Cameco (companie canadiană — n.r.), așteptându-se un reviriment al industriei naționale a uraniului, care pare să întârzie. Cameco este al doilea producător de uraniu din lume, apărând speculații, nefondate în opinia mea, că ar avea înțelegeri cu Kazahstanul, dar ei sunt în Kazahstan de multă vreme alături de francezi, ruși sau chinezi. Nu știu de unde vine fizic uraniul lor în România, dacă vine din Canada sau din Kazahstan sau din altă parte a Globului, asta este o chestiune de trading, dar este livrat sub controlul de calitate al exportatorului. Concesionarea ar putea fi o soluție, dar aceasta necesită o anume forță financiară a concesionarului, de regulă multinaționale din țări puternic dezvoltate. De exemplu, citeam mai demult o știre despre companii de electricitate din China care au luat niște concesiuni uriașe în câmpurile uranifere din Australia.

Înainte de a închide acest subiect, reamintesc faptul că, în prezent, piață resurselor energetice se confruntă cu scăderi mari ale prețurilor, uraniul urmărind aceleași tendințe precum piețele de petrol și gaze. Cameco chiar și-a închis niște mine în Canada, le-au pus în conservare, așteptând revenirea la prețuri mai bune. Totuși, nu ne așteptăm ca această situație să țină o veșnicie, fiind analiști care deja consideră posibilă dublarea prețului uraniului în 2018 , tot așa cum se prognozează revenirea prețurilor resurselor convenționale.

În concluzie, se poate realiza securitatea energetică și prin import, dar depinde de unde se importă. Totuși, opinia mea este că o revenire a industriei locale este de dorit, operând combinat cu importul uraniului de pe piețele externe și prelucrarea acestuia în România. Se asigură mai mult confort industriei nucleare, se mențin locuri de muncă, banii se cheltuiesc în țară.

AGERPRES: Care este punctul dumneavoastră de vedere cu privire la proiectul noii strategii energetice? Ce observații aveți la rapoartele lansate în dezbatere publică? Teodor Chirica: Reluarea strategiei energetice după o pauză de circa un an este o mare realizare a actualului ministru al Energiei, așteptările industriei și opiniei publice fiind foarte mari. Privind rapoartele, remarc cu satisfacție faptul că acestea nu reprezintă, în acest stadiu, angajamentul strategic al Ministerului Energiei. Să mă explic. În opinia ROMATOM, există o oarecare ruptură între reflectarea sectorului nuclear și contextul general, remarcând unele informații care pot duce la concluzii greșite și pe care nu-mi amintesc să se fi discutat cel puțin la sesiunea de consultări la care am luat parte.

AGERPRES: Cum ar fi? Teodor Chirica: La capitolul consum și mixul de energie electrică, la partea generală a capitolului, energia nucleară, inclusiv uraniul ca resursă, nu este menționată la aspectele pozitive, spre exemplu la punctul legat de securitatea energetică și la reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Or acest rol este pe deplin recunoscut de Comisia Europeană, atât de "Strategia europeană a securității energetice", cât și de "Programul nuclear cu caracter informativ", în condițiile în care Comisia pare a nu fi o mare susținătoare a energiei nucleare, citând "Ținând cont de faptul că este o tehnologie cu emisii reduse de carbon și că aduce o contribuție semnificativă la asigurarea securității aprovizionării și a diversificării, este de așteptat că energia nucleară să rămână o componentă importantă a mixului energetic al UE în orizontul anului 2050".

Totodată, la capitolul rolul statului, unde se vorbește de schemele de sprijin, nu sunt evocate părțile contrare ale acestora, referindu-mă la taxările care afectează performanța și competitivitatea acestuia. Mă refer aici la taxa pe apă uzinată, care se regăsește la partea dedicată Hidroelectrica, dar se uită că sectorul nuclear plătește o taxă substanțială pentru cei 80-100 de metri cubi pe secundă cu care se răcesc condensatoarele turbinelor unităților 1 și 2. Mai este taxarea clădirilor nerezidențiale, prin care noul Cod fiscal taxează toată industria românească. M-am documentat și se pare că nu este o directiva europeană sau o practică europeană, ceea ce înseamnă că industria românească este afectată în competitivitatea ei dacă se pun niște taxe suplimentare. Suedia a avut o asemenea taxă, afectând dramatic sectoarele hidro și nuclear, taxă ridicată recent, cu efecte benefice asupra investițiilor în sectoarele respective .

La subcapitolul energie nucleară mai sunt câteva exemple de "folclor urban", cum îmi place să le caracterizez, care din păcate se perpetuează, spre exemplu se spune că tehnologia nucleară are riscuri asociate semnificative. Această calificare nu este fundamentată, bazându-se pe aspecte emoționale, mediatizate și nu de la realitatea că în industria nucleară, precum și în cea aviatică de la care noi am învățat foarte multe, riscurile sunt ținute sub control printr-o cultură de securitate specifică și un sistem adecvat de reglementare, autorizare și monitorizare. Practic, se pune un semn de întrebare pe cota de 27% cât reprezintă nuclearul în Europa, pe autorizațiile de funcționare date de CNCAN, autorizațiile de mediu date de Ministerul Mediului, pe opinia Comisiei Europene din 2010 referitoare la unitățile 3 și 4, chiar și pe profesionalismul piețelor internaționale de asigurări nucleare, implicate inclusiv în preluarea riscurilor de la centrală nucleară de la Cernavodă. Știți bine că un asigurător, când simte un risc semnificativ, nu se implică, putând confirma faptul că, în calitate de fost risk manager al Nuclearelectrica până în 2004-2005, cea mai profitabilă piață de asigurări din lume este cea a asigurărilor nucleare. Chiar și în minuta Sesiunii Grupului de Lucru 1 — Energie electrică din 9-10 martie 2016 menționează că "acest segment (nuclear) îndeplinește criteriile de securitate, de mediu".

De asemenea, comentariile cu privire la extinderea duratei de viață a Unității 1 ridică un semn de întrebare, apreciindu-se prin generalizare că "la reactoarele CANDU din Canada proiectele (de extindere a duratei de viață) au întâmpinat dificultăți complexe". Haideți să spunem lucrurilor pe nume: într-adevăr, primele proiecte de extindere a duratei de viață au avut probleme, depășind bugetul și termenele planificate, dar ultimele proiecte mari de acest gen pentru centrale de tip CANDU, din Coreea de Sud și Canada sau cel în derulare din Argentina sunt exemple de modernizări realizate la timp și în buget, fiind pregătite cu suficient timp înainte pentru a se evita derapajele întâlnite la proiectele mai vechi de acest fel. Sunt suficiente argumente pentru a aprecia că pentru proiectul din România există suficientă experiență pentru a se realiza la timp și în buget, fiind convins că Nuclearelectrica a alocat deja resursele necesare, inclusiv cele umane, pentru ca acest proiect să înceapă și să se finalizeze în condiții optime. Este foarte important ca acest program să fie riguros și din timp planificat, beneficiind de experiență proiectelor în derulare, cum este acum cel din Argentina.

AGERPRES: Când ar trebui să înceapă proiectul de retehnologizare a unității 1? Teodor Chirica: Din declarațiile Nuclearelectrica am înțeles că lucrările efective ar trebui să înceapă în intervalul 2023-2025, unitatea urmând să fie scoasă din producție pentru circa un an și jumătate. Din practica centralelor CANDU, costul ar fi de 1-1,2 miliarde de euro, dar se dublează durata de viață a unității respective, cu circa 40-50% din costul unei unități noi. Costurile se pot optimiza, realizând unele lucrări mai mari în opriri planificate care preced realizarea lucrărilor majore. Pregătirea proiectului trebuie să înceapă cu mult timp înainte, pentru a avea analizele-suport pentru autorizarea lucrărilor, contractarea acestora, pregătirea șantierului, mobilizarea forței de muncă, comandarea componentelor cu ciclu lung de fabricație, executarea efectivă a lucrărilor și repunerea instalației în funcțiune.

AGERPRES: Practic, ce presupune această retehnologizare? Teodor Chirica: Vor fi înlocuite în principal echipamentele din zona activă a reactorului, cum sunt canale de combustibili (tuburi din Zirconiu-Niobiu), care au o durată de viață estimată la 30 de ani pentru un factor de încărcare a reactorului de 80%. Cernavodă, mergând cu un factor de încărcare în jur de 90%, apare o oarecare reducere a acestei durate de viață. Nu sunt implicat în acest proiect, dar probabil vor fi unele intervenții la generatorii de abur, turbină etc. Din experiența altor centrale nucleare, s-au înlocuit generatori de abur sau s-a crescut puterea turbinei prin modificări ale paletajului, în special la corpul de joasă presiune, câștigându-se 5-10% din puterea nominală.

AGERPRES: Să ne întoarcem la strategie. Ce observații mai aveți în ceea ce privește proiectul de strategie energetică, aflat la faza rapoartelor? Teodor Chirica: Se vorbește foarte puțin despre resursa umană. Până la urmă, statul are obligații privind pregătirea generală și de specialitate a resursei umane. Un exemplu este Marea Britanie, care are un proiect uriaș de dezvoltare a infrastructurii, din care energia nucleară este doar o parte, Guvernul investind 80 de milioane de lire sterline ca să înființeze cinci colegii profesionale care să formeze specialiști pentru dezvoltarea acestei infrastructuri .

Industria are rolul ei în acest proces, în specializarea strictă a personalului, văzând recent cum CEZ a deschis, cu succes, școli profesionale specializate care să-i susțină operațiunile din România. În sistemul energetic din România ne confruntăm cu o forță de muncă îmbătrânită, există problema transferului de knowledge, mai pe românește transferul informației și cunoștințelor de la generația vârstnică la generația tânără. Altfel, dacă se produce un hiatus, implicațiile vor fi deosebit de mari la nivelul industriei. În sectorul nuclear, formarea specialiștilor care să continue în sectorul de producție este o treabă complexă, de durată și care se face cu foarte multă atenție.

De asemenea, nu am văzut nicăieri tratată cercetarea-dezvoltarea. Nu poți să faci o strategie până în 2030, cu bătaie până în 2050, și să nu spui o vorbă despre cercetarea în general în energetică și în special în sectorul nuclear, unde instituțiile de cercetare sunt deținute de stat. Desigur că aici avem așteptări, având în vedere întâlnirea recentă a domnului ministru al Energiei cu entitățile de cercetare, de stat sau private din domeniul energetic.

AGERPRES: Mai există problema plecării în alte țări a specialiștilor români din sectorul nuclear? Teodor Chirica: Este un subiect delicat, care mă îngrijorează. Lucrătorul într-o centrală nucleară, în cazul nostru de tip CANDU, este ca pilotul de pe Boeing 737, care se duce pe alt Boeing 737, cu aceleași comenzi, aceeași limbă de lucru și aceleași rutine. După finalizarea Unității 2, specialiștii români au lucrat sau lucrează pe mai toate șantierele nucleare din lume, din Finlanda, Slovacia, Coreea de Sud, China sau Emirate. Aceștia provin atât din zona de construcție, cât și din cea de punere în funcțiune și exploatare, Unitatea 2 de la Cernavodă fiind una dintre ultimele puse în funcțiune în lume în ultimii opt-zece ani. De exemplu, există acum un grup de 60-70 de români care lucrează la proiectul centralei Barakah din Emirate, mulți fiind prieteni și cunoscuți, din care unul este manager de punere în funcțiune. Există tot timpul această tentație, așa că trebuie să creezi condiții să-i faci să rămână, inclusiv realizarea Unităților 3 și 4 sau retehnologizarea Unității 1, care pot aduce înapoi o bună parte a celor plecați. Atitudinea că nu sunt probleme cu cei care pleacă, se găsesc alții pe piață, este distructivă, poate merge la alte meserii, pe care le respect, dar nu se compară că efort și cerințe de pregătire cu industria nucleară.

AGERPRES: Cât vor costă în final reactoarele 3 și 4? Teodor Chirica: Mi-e greu să spun. Eu n-am încredere în cifrele care se vehiculează.

AGERPRES: 6,5 miliarde de euro este mult sau puțin? Teodor Chirica: Mi se pare mult și cred că este loc de îmbunătățire. Mai mult nu pot să comentez, decât că un parteneriat românesc cu investitori chinezi, care au experiență curentă a construcției și punerii în funcțiune a numeroase centrale nucleare în China, poate să contribuie la o reducere a costului centralei. Având în vedere reputația chinezilor de buni negociatori, este posibil să se obțină prețul corect pentru contractul de inginerie, procurare și construcție a Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, având în vedere și interesul investitorilor de a avea un proiect eficient economic.

Referitor la prezența chinezească, trebuie să fac o precizare: în diverse medii se vorbește de o centrală de tip chinezesc. În primul rând, reactoarele fabricate în China s-au dezvoltat pe baza licențelor cumpărate de la francezi și de la americani, fiind convins că indicatorii de calitate și securitate nucleară sunt respectați. Dar la Cernavodă avem un amplasament în vecinătate cu două unități în funcțiune cu apă grea, de tip CANDU, sunt realizate structuri civile în arhitectura specifică CANDU și avem apă grea, care este un activ foarte important care trebuie utilizat. O jumătate de miliard apa grea, altă jumătate de miliard structurile existente, deci un miliard care s-ar pierde dacă am discuta despre altceva decât o centrală de tip CANDU.

AGERPRES: Dar s-a pus problema să se treacă pe o altă tehnologie? Teodor Chirica: Au fost idei fanteziste imediat după 1990, când diverși așa ziși oameni de afaceri voiau să ne vândă "castele din Spania sau Austria", fiind vorba de centrale nucleare neterminate și abandonate. Nu se pune problema altei tehnologii, subliniind că la Cernavodă se va continuă cu tehnologia CANDU 6, iar motivele le-am enunțat. Mai este bine de știut că industria canadiană deține drepturi exclusive de la statul canadian asupra acestei tehnologii, deci este greu să-ți imaginezi că cel puțin partea de inginerie pe partea reactorului nuclear o poate face altcineva decât această industrie. Alți furnizori, cum ar fi cei din China, ar putea contribui la partea auxiliară a părții nucleare sau la partea clasică. În China sunt trei mari fabrici de turbine, se are în vedere și participarea industriei nucleare din România, dar toate aceste aspecte se vor definitiva de către noua companie de proiect, cu respectarea legislației naționale și comunitare.

AGERPRES: Ce procent din echipamentele care vor fi utilizate la reactoarele 3 și 4 se pot produce și în România? Teodor Chirica: ROMATOM a făcut estimări într-un studiu din anul 2013 și s-a identificat că s-ar putea realiza cam 35-40% din valoarea estimată a contractului de finalizare a proiectului Unităților 3 și 4, fără a include apa grea și combustibilul nuclear. S-a evaluat capabilitatea a o serie de companii înregistrate în România, membre sau ne-membre ROMATOM, dar sunt situații când 2-3 firme pot realiza aceleași lucrări și activități, estimând că procentul de mai sus se poate reduce. Cert este că în Strategia aprobată de Guvern în 2014 pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și în documentul de cerere de ofertă prin care s-a făcut selecția investitorilor se vorbește de o participare a industriei locale de 30%, dar nu mai puțin de 20% pe criterii competitive, selecția făcându-se pe procedurile și reglementările naționale și comunitare. Statul nu poate interveni direct în proces, impunând în mod expres o cotă de participare a industriei locale.

Nici în Marea Britanie statul nu intervine direct, însă intervine foarte mult în susținerea industriei britanice, fapt declarat public de către decidenții britanici. Chiar la un moment dat, Asociația Industriei Nucleare din Marea Britanie, echivalentul ROMATOM pentru industria britanică, vorbea despre o participare de 50-60% a industriei locale la proiectul de la Hinkley Point, făcându-i nefericiți pe investitorii francezi și pe chinezi, care și ei vor o participație semnificativă la acest proiect.

AGERPRES: Se vorbește mult de ajutoarele de stat care vor fi date pentru susținerea investiției la reactoarele 3 și 4. Teodor Chirica: Revenind la rapoartele privind strategia energetică, nu se vorbește de un lucru, care este o realitate în toată lumea, nu numai în Europa: market failure sau, pe românește, eșecul pieței energiei electrice. Această înseamnă că, fără mecanisme suport, nu se poate face nicio investiție în energetică, în niciun domeniu. Nu poți face o hidrocentrală de mărimea celei de la Vidraru, nu poți face o centrală nucleară, nu poți face o centrală termo modernă, cu sisteme de reducere a emisiilor. Nici regenerabilele nu s-au făcut și nu se fac fără mecanisme-suport. Marea Britanie a recunoscut eșecul pieței și și-a fundamentat solicitarea făcută Comisiei Europene pentru ajutor de stat permis pe acest concept, pentru noul său proiect nuclear, solicitare aprobată de Comisie.

AGERPRES: Ce înseamnă eșecul pieței? Teodor Chirica: Simplu, înseamnă că prețul la care se vinde energia astăzi nu ne permitem să acumulăm, respectiv să planificăm resursele pentru a face noi investiții viabile.

AGERPRES: Deci statul va trebui să contribuie la orice fel de investiție de energie se va face în România? Teodor Chirica: Statul va trebui să asigure mecanismele suport necesare atingerii țintelor de mediu și securitate energetică, la fel că în cazul certificatelor verzi, de altfel tot un mecanism suport. Cine plătește în final certificatele verzi? Consumatorul. Tot așa și cu mecanismele suport, mai evoluate decât certificatele verzi. Însă lipsa de investiții, cu precădere în tehnologii cu emisii reduse de carbon, conduce la o situație care se agravează și afectează toată Europa și va crea o mare problemă atât de securitate energetică, cât și de atingere a țintelor de emisii. Important este a se asigura elementul de suportabilitate pentru consumator.

Este trist că unele ONG-uri de mediu clamează impactul costurilor noilor unități de la Cernavodă asupra consumatorului, dar se fac că uită impactul semnificativ al industriei regenerabilelor.

AGERPRES: Cum de s-a ajuns ca nicio investiție să nu poată fi realizată fără ajutorul statului? Teodor Chirica: Modelul de piață a energiei este cel indus de britanici acum 30 de ani și a fost o decizie foarte bună în condițiile post-privatizării sistemului energetic britanic. Pentru a putea să aibă un control după privatizarea marilor companii britanice, s-a încurajat piața concurențială, iar regulă jocului a făcut-o statul. Modelul a fost mai mult sau mai puțin copiat de statele europene și s-a ajuns foarte jos cu prețurile, ceea ce este un lucru foarte bun pentru consumatori, dar până unde se poate merge? Aceeași situație este și în sectorul de petrol și gaze, la fel este și la uraniu, nu numai la energia electrică, afectând investițiile, iar în anumite cazuri operarea instalațiilor, poate chiar securitatea acestora. Toți suntem consumatori și vrem să cumpărăm energie ieftină, dar la un moment dat asta nu se mai poate. Aerul curat și securitatea energetică ne costă. Totul este ca prețul plătit să fie suportabil.

AGERPRES: Deci, practic, tocmai pentru că statele au intervenit în trecut pentru a ține prețurile jos, acum trebuie să intervină din nou să sprijine noile investiții? Teodor Chirica: Corect. Sigur că aici trebuie făcute analize serioase, pentru că va fi un impact în industrie, în momentul în care crești prețurile, un impact pe nivelul de trăi al cetățeanului, fie român, fie european. Decizia este dramatică, dar s-a ajuns prea departe. Politic poate subiectul se rostogolește de la un guvern la altul, dar va răbufni la un moment dat. Nepregătirea din timp a unei decizii poate genera la momentul respectiv grave consecințe pe plan economic și social.

Dacă îmi permiteți, voi face o comparație, sper să nu fie nefericită, cu piață taxiurilor din București, unde este o supraofertă și prețuri extrem de convenabile. Se întreabă cineva cât de sigure mai sunt aceste taxiuri, cât se investește în întreținere și piese de schimb? Nu mi-aș dori să-mi pun aceste întrebări în privința industriei energetice, în întregul ei, adică electricitate, petrol și gaze cu tot lanțul lor de centrale electrice, rafinării, transport și distribuție etc.

Mult discutata taxă pe carbon, unele surse vorbesc de 30 de euro pe tona de carbon pentru o reducere cu 15% a emisiilor de carbon în Europa, va arunca în sus prețul energiei pe piață, făcând loc mai ușor, în mod natural combinației nuclear-regenerabile, în opinia mea cu reduceri semnificative ale impactului eventualelor mecanisme suport.

Este interesant că o parte a industriei regenerabilelor din România este interesată de mecanismul de sprijin, de tipul Contract prin diferența, dezvoltat în Marea Britanie, aplicat atât pentru regenerabile, cât și pentru viitoarele proiecte nucleare. Acesta este un concept avansat față de certificatele verzi utilizate în prezent, având posibilitatea unor ajustări ale prețului energiei în sus sau în jos, în funcție de evoluții, eliminând intervenții ulterioare, uneori brutale cum au fost cele din mai multe țări din Europa în cazul certificatelor verzi.

Ca exemplu, aplicând abordarea Contractului prin diferență, în condițiile Marii Britanii rezultă următoarele valori pentru prețul de referință, vorbim de lire pe MWh: nuclear — 92,5 (proiectul Hinkley Point C), eoliene onshore — 100 (iunie 2013), 95 (decembrie 2013), 90 (2017/2018), hidro — 100, biomasă — 105, mari unități fotovoltaice — 120, energie geotermală — 145, eolian în largul marii — 155 (2015/2016), 150 (2016/2017) și 140 (2017/2018), tehnologii avansate de conversie, cu sau fără cogenerare — 155, energia valurilor și mareelor — 305.

AGERPRES: Se vorbește că proiectul reactoarelor 3 și 4 ar putea ajunge chiar și la 10 miliarde de euro. Teodor Chirica: Nu am știință despre această estimare. Trebuie să fie o rezonabilitate, iar această cifră este complet nerezonabilă în opinia mea. Sunt un suporter al energiei nucleare ca parte a unui mix energetic echilibrat, dar un proiect nuclear nu trebuie realizat în afară unor limite de rezonabilitate.

Sursa: Agerpress