Isarescu: Votul pentru Brexit a fost mai degraba un soc emotional, imperceptibil pe piata monetara; impactul va fi resimtit pe termen lung

Data publicarii: 30-06-2016 | Economie

Votul pro-Brexit al britanicilor a fost mai degraba un soc emotional, aproape imperceptibil pe piata monetara din Romania, insa impactul acestuia va fi resimtit pe termen mai indelungat, avand in vedere ca a sporit incertitudinea si a slabit spiritul european, a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, in cadrul conferintei de prezentare a deciziilor de politica monetara adoptate joi.

"A fost mai degrabă un șoc emoțional, iar pe piața monetară a fost imperceptibil. Cred că s-a exagerat când s-a spus că s-a mișcat ROBOR-ul. Mișcarea nu a fost determinată de intervenția BNR. Noi nu comentăm intervențiile Băncii Naționale, dar pentru a arăta maniera emoțională în care s-au transmis informațiile, vă spun că nici măcar nu ne-am gândit să intervenim pe piața valutară, iar cursul s-a corectat de la sine. Impactul a fost aproape nesemnificativ. Mișcările au fost extrem de mici, aproape nesemnificative și comentariile au fost extrem de mari și uneori periculoase. Creăm probleme fără să ne doară capul", a spus Isărescu.

El s-a referit în special la comentariile cu privire la faptul că indicatorul ROBOR la trei luni, luat ca referință pentru actualizarea dobânzilor pentru majoritatea creditelor în lei, a crescut, a doua zi după votul din Marea Britanie, la 0,85%, de la 0,76% în ședința anterioară. "La o rată lunară de 50 de euro (echivalent lei-n.r.), costul suplimentar este de 5-6 lei", a explicat guvernatorul.

Însă, șeful BNR atrage atenția că evaluarea băncii centrale cu privire la impactul Brexit-ului asupra economiei românești, prezentată și în Raportul asupra stabilității financiare, rămâne valabilă. "Noi ne păstrăm aprecierile. Brexit-ul a fost un risc major, s-a materializat, impactul este însă pe termen mai îndelung și derivă din două elemente: din incertitudine (pentru că a sporit incertitudinea) și din faptul că slăbește spiritul european. Iar pentru România spiritul european a constituit principala ancoră", a subliniat guvernatorul BNR.

În consecință, Isărescu a spus că nu se pune problema elaborării unei noi strategii, ci de adaptarea strategiei la condițiile care se vor dezvolta, având în vedere că nimeni nu știe, în prezent, cu certitudine, care vor fi evoluțiile viitoare. "Ne vom adapta și politicile și strategiile în funcție de situațiile care se vor dezvolta. Și politicile noastre curente din perioada următoare vor avea un caracter mult mai aplicativ", a mai spus guvernatorul BNR.

Sursa: Agerpress