Un comisar european cere masuri impotriva statelor care nu si-au indeplinit tintele bugetare

Data publicarii: 04-07-2016 | Economie

Guenther Oettinger, comisarul european pentru economie si societatea digitala, face presiuni pentru adoptarea unor masuri impotriva Spaniei si Portugaliei pe motiv ca aceste state nu si-au indeplinit tintele bugetare, argumentand ca Bruxelles-ul trebuie sa actioneze pentru a-si mentine credibilitatea, transmite AP.

Statele membre UE sunt obligate să mențină deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB și, de asemenea, să limiteze datoria publică sub pragul de 60% din PIB. Dacă limitele prevăzute de legislația UE sunt depășite, Comisia Europeană și miniștrii de Finanțe din UE stabilesc ținte și termene limită pentru corectarea dezechilibrelor, în cadrul procedurii de deficit excesiv. Statele pot fi amendate cu până la 0,2% din PIB-ul lor dacă nu reușesc să implementeze măsuri pentru a îndeplini țintele de deficit dar până acum nicio țară nu a fost amendată.

În mai, Comisia Europeană s-a abținut de la impunerea amenzilor imediat, anunțând că va revizui situația în iulie.

Luni, germanul Guenther Oettinger a declarat pentru publicația Bild: "Dacă Comisia Europeană vrea să-și mențină credibilitatea privind reglementările bugetare, trebuie să aprobăm sancțiuni împotriva Spaniei și Portugaliei".

În 2015, deficitul Spaniei s-a situat la 5,1% din PIB, mult peste ținta de 4,2% negociată cu partenerii din UE, conform planului care prevedea reducerea graduală a deficitului, până la un nivel de sub 3% din PIB.

De asemenea, Portugalia a raportat în 2015 un deficit de 4,4% din PIB, față de un obiectiv de sub 3% din PIB negociat cu partenerii din UE.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: