Mai multe orase europene au intrat in cursa pentru a gazdui agentiile UE cu sediul la Londra

Data publicarii: Astazi, 05-07-2016 | Economie

Noul primar din Milano, Giuseppe Sala, se va deplasa miercuri la Londra, cu intentia de a promova avantajele orasului pe care il gestioneaza in competitia cu alte localitati europene interesate sa gazduiasca doua prestigioase agentii ale Uniunii Europene, care, in prezent, au sediul la Londra, transmite Reuters.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Autoritatea Bancară Europeană (EBA) au împreună peste 1.000 de specialiști din UE. Ambele ar urma să-și mute sediul de la Londra, ca urmare a deciziei alegătorilor britanici de a ieși din Uniunea Europeană.

Cele două agenții sunt dorite de mai multe orașe nu numai pentru locurile lor de muncă, ci și pentru posibilitatea de a acționa ca centre de dezvoltare pentru sectoarele finanțe și farmaceutic, două dintre cele mai importante industrii pentru Europa. În aceste condiții, Madrid, Milano, Stockholm și Varșovia sunt doar câteva dintre orașele europene care vor să obțină cel puțin una din cele două agenții europene, în speranța că atât băncile, cât și producătorii de medicamente vor dori să păstreze un contact strâns cu organismele lor de reglementare.

În cursul vizitei sale la Londra, noul primar din Milano, Giuseppe Sala, se va întâlni cu președinții EMA și EBA și le va prezenta avantajele oferite de centrul financiar al Italiei. Ambele agenții au o serie de italieni în poziții de vârf: fostul oficial al Băncii centrale a Italiei, Andrea Enria, în timp ce președintele Agenției Naționale a Medicamentului din Italia, Guido Rasi, este directorul executiv al EMA.

Cu toate acestea, decizia finală cu privire la locul viitoarelor sedii ale EMA și EBA va fi luată în urma unor negocieri intense între politicienii europeni și celelalte orașe interesate să găzduiască agențiile europene.

Vicepremierul spaniol, Soraya Saenz de Santamaria, a anunțat săptămâna trecută înființarea unui grup de lucru care va veni cu oferte pentru găzduirea sediilor EMA și EBA. Alte orașe care fac lobby pentru a găzdui sediul EBA sunt: Amsterdam, Luxemburg, Dublin și Viena, în timp ce Stockholm și Copenhaga sunt în cursă pentru sediul EMA.

EBA, care are aproximativ 160 de angajați, a anunțat deja că va trebui să își mute sediul, iar un oficial UE declara săptămâna trecută că, cel mai probabil, EBA se va muta la Paris sau Frankfurt. În ceea ce privește EMA, care are aproximativ 890 de angajați, aceasta a anunțat că așteaptă încă o decizie de la Bruxelles cu privire la locul viitorul său sediu.

Cu toate acestea, mulți directori de companii farmaceutice cred că EMA va trebui să își găsească alt sediu după ce Marea Britanie va invoca Articolul 50 din tratatul UE, care marchează debutul negocierilor pentru ieșirea din Uniunea Europeană.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: