Anca Dragu, la ECOFIN: Sarcinile administrative in accesarea fondurilor europene ar trebui sa fie reduse

Data publicarii: 13-07-2016 | Economie

Sarcinile administrative in accesarea fondurilor europene ar trebui sa fie reduse, avand in vedere ca acestea reprezinta pentru multe state membre un motor de crestere, a declarat, marti, ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, la Consiliul ECOFIN de la Bruxelles.

Conform unui comunicat de presă al MFP remis, miercuri, AGERPRES, în cadrul Consiliului au fost luate în discuție măsurile de creștere a transparenței și de consolidare a luptei împotriva fraudei fiscale, în contextul dosarelor Panama.

'Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au discutat ieri, la Bruxelles, în cadrul Consiliului ECOFIN, despre măsurile suplimentare de consolidare a transparenței și a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale incluse în comunicarea Comisiei Europene din 5 iulie', informează ministerul.

Principalele acțiuni cuprinse vizează punerea la dispoziția autorităților fiscale a informațiilor referitoare la beneficiarul efectiv aflat în spatele fiecărei societăți și trust, extinderea informațiilor puse la dispoziția autorităților, creșterea transparenței transfrontaliere privind beneficiarii efectivi, o mai bună supraveghere a activităților consultanților fiscali, promovarea bunei guvernanțe fiscale la nivel mondial și îmbunătățirea protecției informatorilor.

"Consider că este important și că trebuie intensificat schimbul de informații atât la nivelul UE, pentru o mai mare eficiență în abordarea problemelor legate de conformarea fiscală, cât și la nivel interinstituțional, în special cu unitățile de informații financiare ce dețin date cheie privind tranzacțiile entităților străine, precum agențiile de prevenire și combatere a spălării banilor", a declarat Dragu.

Tot în cadrul ECOFIN s-a discutat și despre al treilea pilon al Planului de Investiții pentru Europa.

În cadrul intervenției sale, ministrul a subliniat importanța parteneriatul public privat și dorința de a face pași înainte în promovarea acestui instrument ce creează oportunități de dezvoltare atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat.

"Un alt aspect ce merită întreaga noastră atenție ar trebui să fie reducerea sarcinilor administrative în accesarea fondurilor europene, având în vedere că acestea reprezintă pentru multe state membre un motor de creștere", a subliniat Dragu.

Miniștrii Finanțelor din UE au agreat deciziile Consiliului cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de corectare a deficitului excesiv de către Spania și Portugalia.

Potrivit MFP, pe agenda evenimentului s-au mai regăsit teme legate de propunerea de Directivă pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, Programul Președinției Slovace, rapoartele de convergență ale Comisiei Europene și Băncii Centrale Europene.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: