Cursa TAROM RO 264 a decolat de pe Ataturk si aduce in tara 134 de pasageri; printre ei cazuri umanitare si 4 copii olimpici

Data publicarii: 16-07-2016 | Economie

Cursa TAROM RO 264 a decolat recent de pe Aeroportul Ataturk si va aduce in tara 134 de pasageri, printre acestia aflandu-se cazuri umanitare si patru copii olimpici romani, impreuna cu profesoara lor, care ar fi trebuit sa ajunga la Hanoi, a declarat, sambata, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al companiei, Georgeta Dinu.

*MAE: 134 de români care au fost blocați pe aeroportul din Istanbul au ajuns la București

"Suntem prima companie aeriană, non-turcă, ce a aterizat pe Ataturk, după evenimentele de azi-noapte. Cursa RO 264 a decolat recent de pe Ataturk, cu 134 de pasageri la bord, capacitate maximă, printre care se află o femeie bolnavă, cu însoțitor, o femeie însărcinată, patru copii olimpici români, împreună cu profesoara lor, și două familii cu copii mici", a spus Georgeta Dinu.

Ea a explicat că aceste cazuri umanitare au putut fi preluate pe cursa TAROM RO 264 deoarece un grup de 12 pasageri, care aveau bilete la acest zbor, nu s-a prezentat la îmbarcare.

Reprezentantul TAROM a adăugat că, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), o cursă suplimentară va decola de pe aeroportul Henri Coandă în jurul orei 00:00 și va pleca spre Istanbul, urmând să preia de pe Ataturk cetățeni români care au solicitat repatrierea. Potrivit Georgetei Dinu, cazurile umanitare și cei patru copii olimpici, împreună cu profesoara lor, erau programați inițial a ajunge în țară cu această cursă suplimentară.

Decolarea aeronavei umanitare de pe aeroportul Ataturk este estimată pentru ora 2:15.

"Sunt cetățeni care nu au bilete la TAROM, dar au solicitat repatrierea și îi vom prelua pe toți. Costurile vor fi suportate de MAE. Vor avea prioritate cazurile umanitare, bătrâni, copii. Din București, aeronava suplimentară pleacă în jurul orei 00:00 și întoarcerea este estimată pentru ora 2:15", a precizat Georgeta Dinu.

Cei patru copii olimpici români, împreună cu profesoara lor, au ajuns în Istanbul cu compania Turkish Airlines, fiind în tranzit spre Hanoi.

"Întrucât Turkish Airlines are în continuare zborurile anulate, TAROM îi va prelua și le-a asigurat îmbarcarea în cursa suplimentară. Deoarece au rămas locuri libere în cursa RO 264, întrucât 12 pasageri nu s-au prezentat, acești copii și profesoara lor au avut prioritate. De asemenea, au putut fi preluate și alte cazuri umanitare, în funcție de locurile disponibile, aeronava fiind încărcată la capacitate maximă", a explicat Georgeta Dinu.

Echipele mobile ale Consulatului General al României la Istanbul se află în continuare în Aeroportul Internațional Ataturk împreună cu reprezentanții TAROM Istanbul și oferă asistență cetățenilor români aflați în incinta acestuia.

Punctele de întâlnire pentru cetățenii români au fost stabilite în două locații — zona de check-in la poarta G17, iar în zona de tranzit — în proximitatea ghișeului central de informații, lângă Cafe Nero și Magazinul Old Bazaar.

Pentru acordarea corespunzătoare a asistenței consulare și preluarea operativă a solicitărilor cetățenilor români, MAE a pus la dispoziția cetățenilor interesați în mod suplimentar și linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim  de gratuitate), precum și adresa de e-mail: callcenter@mae.ro. Cetățenii români aflați în Turcia au în continuare la dispoziție numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: