Aeroporturile din Istanbul reincep sa opereze zboruri, dar cu intarzieri

Data publicarii: 16-07-2016 | Economie

Cele doua aeroporturi din Istanbul, Ataturk, pe partea europeana, si Sabiha Gokceny, pe partea asiatica a orasului, se indreapta spre o anumita normalitate dupa incercarea esuata de tentativa de lovitura de stat din Turcia, care a intrerupt, pe parcursul noptii de vineri spre sambata, cea mai mare parte a traficului aerian, transmit EFE si Reuters.

Deși compania Turkish Airlines a anunțat încă de la ora 6:00, ora locală (3:00 GMT) "normalizarea" zborurilor sale, spre mijlocul zilei pagina web a aeroportului, accesibilă dor în anumite momente, anunța mai puține zboruri internaționale față de câte erau programate, unde îmbarcarea era în curs sau aeronavele erau pe pista de decolare.

În declarațiile pentru NTV, directorul general al Turkish, Ilker Ayci, a promis că, cel târziu duminică dimineață, toți călătorii își vor putea relua zborurile.

Ayci le-a cerut călătorilor să își păstreze calmul, a promis că vor fi achitate toate cheltuielile de cazare provocate de anularea zborurilor și i-a rugat pe călători să vină cu bagaje cât mai puține posibil pentru a ușura îmbarcarea.

Turkish Airlines a deviat 35 de aeronave și a anulat 32 de zboruri sâmbătă, la principalul aeroport din Istanbul.

Pe aeroportul Sabiha Gokceny, o serie de companii și-au anulat plecările internaționale, dar majoritatea operează normal.

Aeroportul Ataturk a fost înconjurat de tancuri militare la începutul nopții trecute și tot traficul aerian a fost întrerupt, dar dimineață militarii s-au retras și mulțimea a asaltat incinta aeroportului, unde, la un moment dat, a aterizat avionul președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Compania aeriană low-cost Pegasus din Turcia a informat că zborurile sale înregistrează întârzieri nesemnificative, în timp ce British Airways a oprit toate cursele sale aeriene către Turcia sâmbătă și una duminică, ca măsură de precauție. Peste 2.500.000 de cetățeni britanici vizitează anual Turcia, conform datelor Ministerului de Externe de la Londra.

Compania aeriană low-cost EasyJet din Marea Britanie a anunțat că a fost sfătuită de autoritățile de la Londra să continue zborurile, deși sunt monitorizate evoluțiile.

Și operatorul german Lufthansa a anulat sâmbătă toate cursele sale spre Istanbul și Ankara și a redus numărul zborurilor spre destinațiile de vacanță Bodrum și Antalya.

Firma de turism TUI a anunțat că zborurile sale spre Dalaman, Antalya și Izmir se desfășoară conform programului, iar tour-operatorul Thomas Cook a informat că majoritatea turiștilor germani care au făcut rezervări către Antalya sau Bodrum și-au efectuat sâmbătă zborurile spre destinațiile de vacanță. Compania a adăugat că zborurile sale din Marea Britanie operează normal, dar este posibil ca în aceste zile clienții să-și anuleze sejururile din cauza circumstanțelor din Turcia.

Companiile rusești și-au suspendat cursele aeriene regulate către Turcia, la solicitarea președintelui Vladimir Putin, în urma tentativei de lovitură de stat militară, a anunțat sâmbătă agenția rusă de presă TASS, care citează un oficial de la Ministerul Transporturilor de la Moscova.

Compania egipteană de stat EgyptAir a anulat sâmbătă toate zborurile sale spre Istanbul și nu a precizat când vor fi reluate.

De asemenea, toate cursele aeriene de la Istanbul la Sofia au fost anulate sâmbătă.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: