Polonia va introduce un "impozit pe supermarketuri" de la 1 septembrie
Data publicarii: 31-07-2016 | EconomieUn nou impozit progresiv pe comertul cu amanuntul, botezat "impozit pe supermarketuri", si care a fost criticat drept discriminatoriu si xenofob de principalele lanturi de distributie, va fi introdus de la 1 septembrie in Polonia, potrivit unei legi promulgate sambata de presedintele conservator Andrzej Duda, transmite AFP.
Noua taxă va fi de 0,8% pe cifra de afaceri a companiilor cu o cifră de afaceri lunară mai mică de 170 milioane zloți (38,3 milioane euro) și de 1,4% pentru societățile care realizează o cifră de afaceri mai mare decât suma menționată. În schimb, societățile de distribuție care realizează o cifră de afaceri lunară mai mică de 17 milioane zloți sunt scutite de la plata noii taxe.
Conform guvernului condus de Partidul Lege și Justiție (PiS), noul impozit va garanta "egalitatea de drepturi și de șanse a micilor comercianți polonezi în raport cu marii jucători din sectorul distribuției", respectiv marile lanțuri străine care au o prezență puternică în Polonia.
Organizația companiilor poloneze din sectorul comerțului și distribuției (POHiD), care reprezintă interesele companiilor de distribuție în special a grupurilor franceze Auchan, Carrefour, Castorama, E. Leclerc, a companiilor germane Kaufland, Lidl și Metro, a grupului portughez Jeronimo Martins sau a celui britanic Tesco, a anunțat că va recurge la toate mijloacele juridice și instituționale pentru a denunța noua măsură fiscală. Potrivit POHiD, un număr de zece grupuri de distribuție cu capital străin ar urma să verse 80% din sumele colectate de fiscul polonez din sectorul de distribuție. În consecință, POHiD crede că noua măsură fiscală este o dovadă a xenofobiei față de un sector care a investit 50 de milioane de euro în Polonia și a creat 200.000 de locuri de muncă.
Sumele generate de nou impozit ar urma să permită guvernului de la Varșovia să-și finanțeze o parte din promisiunile făcute în timpul campaniei electorale printre care și acordarea unei alocații de 50 de zloți (112 euro) pe lungă familiilor cu cel puțin doi copii.
În România, Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, 11 iulie 2016, legea prin care magazinele mari vor fi obligate să se aprovizioneze cu produse alimentare de proveniență autohtonă, pe lanțul scurt, iar supermarketurile vor funcționa în continuare și în week-end. Potrivit actului normativ, "comercianții — persoane juridice autorizate au obligația ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare". Actul normativ stipulează faptul că de la noile prevederi vor fi exceptați comercianții a căror cifră de afacere este de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall