Scandalul emisiilor a dus la scaderea profitului Porsche cu 41% in primul semestru din 2016

Data publicarii: 01-08-2016 | Economie

Profitul net al Porsche SE, principalul actionar al grupului Volkswagen AG, a scazut cu 41% in primul semestru din 2016, din cauza costurilor legate de scandalul emisiilor, transmite Reuters.

Profitul net a scăzut la 980 milioane de euro în primele șase luni din acest an, față de 1,65 miliarde de euro în perioada similară din 2015. Porsche se așteaptă în acest an la un profit net de 1,4 — 2,4 miliarde de euro, după ce scandalul emisiilor a provocat companiei pierderi de 273 milioane de euro în 2015. Lichiditatea netă s-a situat la 1,32 miliarde de euro la 30 iunie 2016, iar Posche se așteaptă la un nivel de 1 — 1,5 miliarde de euro la sfârșitul acestui an, în linie cu estimările precedente, a anunțat luni producătorul de automobile sportive. După Audi, Porsche este al doilea mare contributor la profitul grupului Volkswagen (VW), iar anul trecut vânzările au depășit pentru prima dată 200.000 de unități, pe fondul succesului înregistrat de noul SUV compact Macan. Restilizarea gamei de mașini sport 911 și cererea solidă pentru SUV-uri vor ajuta Porsche să-și îndeplinească, în acest an, obiectivul de a înregistra o marjă operațională de 15%, față de 16% în 2015, a estimat recent grupul german. Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 500.000 în SUA) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Sursa: Agerpress