Economia romaneasca a crescut cu 5,2% in primul semestru (serie bruta); in T2 avansul PIB a fost de 6% fata de T2 2015

Data publicarii: 12-08-2016 | Economie

Produsul intern brut a crescut cu 5,2%, pe serie bruta, si cu 5% pe seria ajustata sezonier in semestrul I 2016 comparativ cu perioada similara a anului trecut, dupa ce, in trimestrul doi, avansul PIB a fost de 1,5% fata de trimestrul 1 si de 6% fata de trimestrul 2 din 2015, potrivit estimarilor semnal publicate vineri de Institutul National de Statistica.

Pe serie ajustată sezonier, creșterea PIB în T2 a fost de 5,9% față de T2 2015.

În primul trimestru al acestui an, PIB a crescut cu 4,3% față de primele trei luni ale anului trecut și cu 1,6% față de trimestrul anterior.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: