Catalin Homor: Circulatia pe podul de la Agigea va fi inchisa pe 12 septembrie; lucrarile se vor finaliza pana la sfarsitul anului
Data publicarii: 31-08-2016 | EconomieCirculatia pe podul de la Agigea va fi inchisa pe 12 septembrie, cand vor incepe si lucrarile de reabilitare, iar termenul pentru deschiderea traficului pe doua benzi este sfarsitul anului, a declarat, miercuri, directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Catalin Homor.
"La Podul de la Agigea, împreună cu constructorul, și după o evaluare internă și a cerinței de litoral a turiștilor, în sensul că litoralul încă reprezintă o atracție, am decis să închidem podul pe 12 septembrie și să începem lucrul cu această dată. Termen de deschidere a traficului pe două benzi este sfârșitul anului. Și, ținând cont că ne-am încadrat ca până la sfârșitul anului să deschidem traficul pe două benzi, am decis să amânăm un pic închiderea podului", a spus Homor.
Acesta a dat asigurări că toate problemele legate de relația contractuală cu constructorul au fost rezolvate.
"În prezent, toate problemele legate de relația contractuală cu constructorul au fost rezolvate, altfel nu ar fi intrat în teren. Începând cu 12 septembrie se va relua lucrul acolo", a precizat șeful de la CNADNR.
Directorul CNADNR afirma, în 14 august, că podul de la Agigea s-a aflat pe lista sa de priorități top 3, încă de la începutul anului.
"Podul de la Agigea e un pod a cărui reabilitare a început de foarte mult timp. Lucrările au fost sistate în 2014, deci e o problemă istorică acolo. De la începutul anului, podul de la Agigea a fost pe lista mea de priorități top 3 (alături de groapa de pe autostrada Sibiu Orăștie și DN 76 Deva Oradea).(...) Mai sunt două hobane de schimbat și până la sfârșitul anului să redeschidem traficul în condiții normale, pe două benzi, în condiții de siguranță. În paralel cu deschiderea traficului, vor mai fi lucrări de întreținere de genul protecții corozive, vopsitorii, dar se pot executa fără probleme", spunea Homor.
Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Homor, a efectuat miercuri o vizită de inspectare a stadiului lucrărilor pe centura rutieră a municipiului București, între A1 — DN7 și DN2 — A2, Lot 1: sector A1 (km 55+465) — DN 7 (km 64+160). În prezent, se lucrează la: relocarea utilităților în zonele Titan Mar, Mega Company și Remat Holding, execuția lucrărilor necesare în vederea finalizării sensurilor giratorii de la Dragomirești, Remat și Petrom, rampa de la Pod Chitila și pasajul peste apeducte în zona Mega Company.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall