Investitiile nete in economie au crescut cu 8,7%, in primul semestru

Data publicarii: 06-09-2016 | Economie

Investitiile nete realizate in economia nationala au insumat peste 29,312 miliarde lei, in primul semestru, fiind in crestere cu 8,7%, comparativ cu aceeasi perioada a anului 2015, se arata intr-un comunicat de presa al Institutului National de Statistica (INS) remis, marti, AGERPRES.

"În semestrul I 2016, comparativ cu semestrul I 2015, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 8,7%, creștere înregistrată la toate elementele de structură: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 13,3%, lucrări de construcții noi cu 6,1% și la alte cheltuieli cu 1,7%. Comparativ cu semestrul I 2015, în semestrul I 2016 se constată o creștere a ponderii investițiilor nete în în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 1,2 puncte procentuale. Ponderea investițiilor nete în lucrări de construcții noi a scăzut cu 1,0 puncte procentuale și în alte cheltuieli cu 0,2 puncte procentuale", se arată în comunicat.

În trimestrul II, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 9,7%, creștere înregistrată la toate elementele de structură: lucrări de construcții noi cu 11,9%, utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 9,3% și la alte cheltuieli cu 1,9%.

Comparativ cu trimestrul II 2015, în trimestrul II 2016 se constată o creștere a ponderii investițiilor nete în lucrări de construcții noi cu 1,9 puncte procentuale. A scăzut ponderea investițiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 1,7 puncte procentuale și în alte cheltuieli cu 0,2 puncte procentuale.

Sursa: Agerpress