Corpul de Control: CNADNR nu a incheiat un contract de audit cu ARR pentru lucrarile de drumuri realizate in perioada 2013-2015

Data publicarii: 09-09-2016 | Economie

Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) nu a incheiat un contract cu Autoritatea Rutiera Romana (ARR) pentru realizarea auditurilor de siguranta rutiera pentru lucrarile de drumuri realizate in perioada 2013-2015, potrivit Corpului de Control al Ministerului Transporturilor, se arata intr-un comunicat al ministerului, remis, vineri, AGERPRES.

"Corpul de Control de la nivelul Ministerului Transporturilor a efectuat în perioada iulie — august 2016, un control la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. Controlul a fost efectuat la sesizarea Autorității Rutiere Române, care semnala că în perioada 2013 — 2015 nu a fost înregistrată nicio solicitare din partea CNADNR pentru efectuare a unui audit de siguranță rutieră, pentru lucrările executate", potrivit comunicatului.

Ministerul Transporturilor mai arată că, așa cum prevedere Legea 256/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și auditul de siguranță rutieră se realizează la cererea investitorului (CNADNR, în acest caz) adresată Autorității Rutiere Române, în baza unui contract de prestări servicii. Prin acest contract, ARR trebuie să desemneze un auditor de siguranță rutieră care să realizeze auditul.

"Corpul de Control a constatat că, în lipsa normelor de aplicare ale Legii nr. 256/2008, CNADNR nu a întocmit un contract cu ARR și a introdus obligativitatea realizării auditului de siguranță rutieră în caietul de sarcini pentru licitarea proiectelor. Astfel, pentru toate lucrările efectuate în perioada 2013 — 2015 au fost întocmite rapoarte de audit de siguranță rutieră, realizate de către auditori aflați pe lista agreată de ARR. Aceștia aveau certificarea necesară, însă nu aveau un contract cu Autoritatea Rutieră Română pentru lucrările respective", precizează oficialii ministerului.

Ei au adăugat că, încă de la începutul acestui an, Ministerul Transporturilor alături de specialiști din Guvern au luat măsuri pentru remedierea acestei situații prin elaborarea OUG 22/2016, publicarea a patru ordine ale Ministrului Transporturilor și a încă două ordine care sunt în lucru și urmează a fi publicate. Astfel, din 2016 auditurile de siguranță rutieră s-au realizat prin contract între ARR și CNADNR, respectând noile tarife publicate în OMT 673/2015 și OMT 42/2016.

"Spre exemplu: tariful pentru auditarea autostrăzilor și drumurilor noi, stabilit în 2011 era de 50.000 de euro/km, în 2015 a fost redus la 1.500 euro/km. În prezent modul de calcul al tarifului a fost regândit în totalitate și urmează a fi publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, după 8 ani, la sfârșitul anului 2016, se vor organiza cursuri pentru certificare a noi auditori de siguranță rutieră. Totodată, ca măsură asumată de MT și CNADNR pentru verificarea ASR-urilor realizate prin relația directă între antreprenor și auditor, s-a propus ca măsură evaluarea tuturor auditurilor de siguranță rutieră pentru a verifica dacă a fost afectată independența auditorului față de antreprenor", mai precizează comunicatul citat.

Totodată, reprezentanții ministerului menționează că, în perioada ianuarie 2013 — decembrie 2014, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale s-a aflat în subordinea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine.

Sursa: Agerpress