Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine; suma va acoperi o parte din pierderile de productie
Data publicarii: 09-09-2016 | EconomieApicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, suma urmand sa acopere o parte pierderile de productie inregistrate in acest an din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, a declarat, vineri, presedintele Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania (ACA), Ioan Fetea, la Targul National al Mierii.
"Acest ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine promis de Ministerul Agriculturii ne va ajuta să ne putem păstra numărul de familii de albine și pentru a le putea hrăni deoarece am fost afectați la principalele culesuri, la rapiță, salcâm și floarea soarelui. Avem promisiunea că săptămâna viitoare va ieși o Hotărâre de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, în condițiile în care noi am cheltuit anul acesta în jur de 250 de lei pe familie. E un lucru înțelept că ministerul a găsit înțelegerea de a ne spijini, chiar dacă nu ne putem acoperi cheltuielile pe care le-am făcut, este un semnal că apicultura este recunoscută și avem un sprijin din partea statului român", a spus Fetea.
Acesta a precizat că în 2016 costurile pentru susținerea unei familii de albine au crescut cu 50 — 60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrană.
"Din calculele noastre, în fiecare an noi cheltuim în medie pe o familie de albine în jur de 200 de lei, și aici intră schimbul ramelor, mătcilor, fagurelui, tratamente și nu vorbim de munca noastră pe care nu o cuantificăm niciodată. În schimb, anul acesta am cheltuit 250 de lei, chiar 260 de lei, în medie. Aceste sume în plus au apărut în condițiile în care am fost obligați să dăm hrană albinelor, siropuri, dar din păcate nu recuperăm prin producția realizată decât 40-45%. Primim acești 15 lei și asta înseamnă că mai recuperăm până la 50 — 55%. Din păcate noi depindem mult de natură, pentru că albina nu poate să iasă la zbor pe vânt, pe frig și ploaie și să mai facă și producție. Din ceea ce am observat, totul se întâmplă ciclic: din trei ani avem unul bun sau bunicel și doi nu din punct de vedere al producției", a explicat șeful ACA.
ACA este cea mai reprezentativă asociație profesională la nivel național cu 21.000 de apicultori înregistrați în 2015, în timp ce România numără la nivel național în jur de 35 — 37.000 de apicultori și în jur de 300 de forme asociative.
"E bine că există mai multe forme asociative în sector, dar ar trebui să ținem mult mai aproape pentru că atunci când mergem la minister vorbim fiecare pe limba lui și nu ajungem la nicio o concluzie. Din păcate, noi formele asociative nu am putut fi niciodată de comun acord pentru a susține un punct comun de vedere, doar în binele apiculturii, nu în al unei asociații", a mai spus Fetea.
Bucureștenii sunt așteptați în acest weekend la ediția de toamnă a Târgului Național al Mierii, eveniment organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă Băneasa.
Cei peste 100 de expozanți vor fi prezenți cu miere, produse apicole obținute direct din stupină precum și cu suplimente nutritive, medicamente, cosmetice etc. Organizatorii susțin că prețurile sunt similarea cu cele din ediția de primăvară din acest an dar și față de cea din toamna anului trecut.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, și deține un efectiv de 1,47 milioane de familii de albine.
ACA este o asociație înființată în 1958, singura cu acoperire națională, care are 40 de filiale județene și societăți comerciale de desfacere pentru aprovizionarea apicultorilor cu toate echipamentele și materialul genetic necesar.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall