INS: Salariul mediu net a fost de 866 de lei (246 de euro), in luna octombrie

Data publicarii: 06-12-2006
Institutului National de StatisticaSalariul mediu nominal net a fost, in luna octombrie, de 866 de lei (246 de euro), in crestere cu 0,7% (sase lei ), fata de luna precedenta, in special ca urmare a primelor acordate si a producivitatii mai mari, se arata in datele publicate, miercuri, de Institutul National de Statistica (INS). In ceea ce priveste salariul nominal brut, cresterea a fost de 0,6% fata de luna precedenta, ceea ce a dus castigul brut la 1.115 lei.

Cele mai mari salarii din Romania se inregistreaza in intermedieri financiare (2.262 de lei noi), fabricarea produselor de tutun (2.114), transporturi aeriene (1.830), extractia hidrocarburilor (1.576 ) si asigurari (1.536), cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale.

Cele mai mici salarii din Romania le au cei care lucreaza la fabricarea articolelor de imbracaminte (536 de lei noi), prelucrarea lemnului si a produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei (538 de lei noi), tabacirea si finisarea pieilor (541), hoteluri si restaurante (565), productia de mobilier (590).

Indicele salariului real pentru luna octombrie, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum a fost 0,5%.

Salariul mediu nominal net a crescut, in luna octombrie, cu 16,7% fata de aceasi perioada a anului precedent, iar indicele castigului salarial real cu 11,4%. Indicele castigului salarial real a fost, in luna octombrie, de 93,5% comparativ cu luna octombrie din 1990.

Cel mai avans l-au avut, in luna octombrie 2006 comparativ cu luna similara a anului trecut, salariile din silvicultura, exploatare forestiera si servii anexe, care au avansat cu 10,6%. In administratia publica,fabricarea produselor de tutun, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze si apa, captarea, tratarea si distributia apei majorarile au fost cuprise intre 5% si 10%. Cresteri mai mici (intre 1% si 5%) au fost in edituri, poligrafie si reproducerea inregistrarilor pe suporti, agricultura, vanatoare si servicii anexe, productia de mobilier si alte activitati industriale, fabricarea celulozei, hartiei si a produselor textile, fabricarea altor produse minerale nemetalice, asigurari, industria de masini si echipamente, informatica, tabpcirea si finisarea pieilor, industria altor mijloace de transport, constructii, industria miniera, industria de mijloace ale tehnicii de calcul si de nioru, industria de echipamente pentru radio, televiziune si comunicatii.

Scaderile fata de luna precedenta din unele industrii au fost produse de acordarea de prime in luna anterioara sau de realizarea unei productii mai mici.

In extractia hidrocarburilor si servicii anexe salariul mediu net a scazut cu 20%, iar in industria de prelucrare a titeiului, cocsificarea carbunelui si tratarea combustibililor nucleari cu 13,2%.

Scaderi cuprinse intre 1% si 5% s-au inregistrat in transporturi pe apa, fabricarea substantelor si a produselor chimice, industria metalurgica, industria mijloacelor de transport rutier, posta si telecomunicatii, activitati anexe si auxiliare de transport, intermedieri financiare, hoteluri si restaurante.

Sursa: NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: