Petrescu (Posta Romana): Ne dorim ca in 2017 sa ne regasim si noi printre jucatorii importanti de pe bursa romaneasca

Data publicarii: 21-09-2016 | Economie

Posta Romana ar putea fi listata in 2017, existand intentii din partea Guvernului in acest sens, a declarat, miercuri, directorul general al companiei, Alexandru Petrescu, intr-un discurs la Bursa de Valori Bucuresti.

"Există intenții din partea Guvernului de a trece la listare, undeva în parcursul anului viitor. Așteptăm cu nerăbdare această listare. Cred că Poșta Română poate aduce acel factor de familiaritate bursei prin nume, alături de Dacia. Este important ca nume importante din industria românească să își regăsească opțiunea de capitalizare în bursa română. Poșta Română cu siguranță va fi una dintre ele", a spus Petrescu.

De asemenea, el a mai afirmat că preocuparea principală a managementului la Poșta Română rămâne ''managerierea trecutului".

"Dacă în 99% dintre companii strategia și ce face în viitor e dominanta principală în ceea ce privește preocuparea managementului, la Poștă managerierea trecutului rămâne o provocare importantă pentru noi și, atât viitorul, cât și trecutul, pot fi aliniate într-o poveste de succes dacă acționarul, statul, Fondul Proprietatea își dau mâna, schimbă cadrul de reglementare, aliniază compania ca funcționare la cele mai bune practici europene, tot atunci putem avea o poveste de succes. Privesc cu încredere către structurile guvernamentale care și-au manifestat de curând intenția de a susține prin demersurile lor viitorul companiei și ne dorim ca în 2017 să ne regăsim și noi printre jucătorii importanți de pe bursa românească", a mai afirmat Petrescu.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: