Anghel (BVB): Emisiunea de obligatiuni a Bancii Internationale pentru Investitii a fost suprasubscrisa de peste doua ori

Data publicarii: 29-09-2016 | Economie

Emisiunea de obligatiuni a Bancii Internationale pentru Investitii a fost suprasubscrisa de peste doua ori, ceea ce arata ca exista o cerere consistenta pentru bonduri in lei, a declarat joi presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Lucian Anghel, care a precizat ca pentru a emite in euro este nevoie de schimbari legislative.

"Suprasubscrierea de două ori a acestei emisiuni arată că este o cerere consistentă pentru bonduri în lei, pe termen mediu, și de această oportunitate cred că ar putea să beneficieze multe companii românești. Practic, există un instrument prin care te poți finanța pe termen mediu la o dobândă fixă, fără garanții, spre deosebire de un credit bancar, și există cerere consistentă în România pentru astfel de instrumente atâta timp cât și emitentul prezintă încredere și viitorul acelei companii este văzut de investitori în sens pozitiv. În plus, așa cum am văzut, există bani nu doar în România, ci și în afara României, care pot fi captați printr-un astfel de instrument. Cerere există", a spus Lucian Anghel.

În cazul emisiunii de obligațiuni emise de Banca Internațională de Investiții aproximativ 10% dintre investitori au fost din afara țării.

De asemenea, Anghel a explicat că pentru emiterea de obligațiuni în euro este nevoie de modificarea legislației.

"Pentru emiterea în euro de obligațiuni de către o companie este nevoie de o modificare legislativă. O să intrăm într-un proces de discuție probabil cu Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției", a afirmat Lucian Anghel.

Potrivit acestuia, este nevoie de o modificare legislativă pentru ca orice companie românească să poată să emită și să deconteze emisiuni de obligațiuni în euro în România, dar acesta nu se poate întâmpla mai devreme de anul viitor.

"Angajamentul pe care ni l-am asumat față de investitori și față de autoritățile române este ca toți banii pe care îi atragem în România să fie reinvestiți într-un orizont de timp în proiecte din țara noastră. Important este ca activitatea beneficiarilor să se desfășoare pe teritoriul României și serviciile sau bunurile pe care le produc să contribuie la creșterea produsului intern", a afirmat Alexandru Florescu, vicepreședinte al conducerii executive a băncii.

Acesta a spus că valoarea totală a investițiilor în România este de aproximativ 50 de milioane de euro și nu există niciun credit neperformant în România.

Banca Internațională pentru Investiții (IIB) a atras 300 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni, cu o maturitate de trei ani și o dobândă de 3,4% pe an. Aceasta este a treia emisiune de obligațiuni IIB în Uniunea Europeană și al doilea plasament în România, în lei. Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori, operațiunea fiind intermediată de BT Capital Partners. În 2015, banca a emis obligațiuni de 111 milioane de lei, la o dobândă de 4,1% pe an.

Noua emisiune a atras investitori instituționali, inclusiv fonduri de investiții și de pensii, companii de asigurări și brokeraj, precum și alți investitori, nu numai din România, ci și din Germania, Austria, Croația și Cehia.

Sursa: Agerpress