Aldea (Metrorex): Tariful de calatorie cu metroul nu se va modifica nici anul acesta nici anul viitor

Data publicarii: 02-10-2016 | Economie

Tarifele de calatorie cu metroul nu se vor modifica pana la sfarsitul acestui an, nici anul viitor, a declarat duminica directorul general al Metrorex, Marin Aldea, prezent la Ziua Portilor Deschise la Statia de Metrou Laminorului'.

"Vă spun ferm că nu va modifica tariful de călătorie cu metroul până la sfârșitul anului, dar nici în 2017. Anul viitor am fundamentat bugetul pe aceleași tarife. O dată cu finalizarea noului sistem de acces la metrou, acum în lucru, o să introducem titluri noi, în favoarea călătorilor. Îmi propun să cresc gradul de încredere al călătorilor în acest mijloc de transport", a spus Aldea.

Prezent la la evenimentul de la stația Laminorului, ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a precizat că nu a mai circulat cu metroul de trei sau patru ani astfel încât, la întrebarea "cât costă o cartelă de două călătorii cu metroul" acesta a răspuns "10 lei" în loc de 5 lei cât este prețul real.

"Tariful depinde de numărul de călătorii. Două călătorii costă 10 lei. Ultima oară am fost cu metroul acum trei sau patru ani. În general nu folosesc metroul, prefer traficul de suprafață, să văd străzile, să văd pe unde merg", a precizat ministrul Transporturilor.

De altfel, încă din luna iunie a acestui an, Marin Aldea anunța că nu se are în vedere majorarea prețurilor pentru călătoria cu metroul arătând, totodată, că intenționează să introducă abonamente anuale de călătorie și de weekend pentru a veni în sprjinul călătorilor.

"Eu mă gândesc, de exemplu, la un abonament anual, la o cartelă care ar putea fi introdusă pentru perioada de weekend, o cartelă pentru un grup mai mare de 3-5 călători. Sunt multe idei, dar asta nu înseamnă că tariful mediu de călătorie s-ar modifica", anunța, directorul general al Metrorex, în vara acestui an.

În prezent, prețul cartelei cu două călătorii este de 5 lei iar cel al cartelei cu 10 călătorii este 20 lei. Abonamentul de o zi costă 8 lei, iar abonamentul lunar cu număr nelimitat de călătorii 70 de lei.

Ultima scumpire a călătoriei cu metroul a avut loc în primăvara acestui an.

Sursa: Agerpress