Pasca Palmer: Vrem sa lansam o linie de finantare pe ecoturism dedicata organizatiilor de management al destinatiilor

Data publicarii: 06-10-2016 | Economie

Autoritatile intentioneaza sa lanseze o linie de finantare pe ecoturism pentru organizatiile de management al destinatiilor, a anuntat, joi, ministrul Mediului, Cristiana Pasca Palmer, intr-o conferinta de specialitate.

"Pe ecoturism vrem să lansăm o linie de finanțare pentru organizațiile de management al destinațiilor. Aici foarte mult ne-ar folosi experiența dumneavoastră (a antreprenorilor — n. r.) mai avansată. Avem niște instituții birocratice în care nu există suficientă creativitate și capacitate pentru intervenția rapidă a acestor idei care deja se mișcă repede în alte țări", a spus Palmer, la prima ediție a conferinței internaționale Innoteque.

Ea a precizat că ministerul are o linie de eco-business pentru stimularea antreprenorilor locali.

"Avem o linie pe care o deschidem pe eco-business, în care încercăm să stimulăm antreprenori locali pe un sector de materiale de construcție ecologice. În același timp, avem o altă linie de finanțare în care finanțăm programul 'Casa Verde' și 'Casa Verde Plus'. Atunci, prin aceste două linii, am vrut într-un fel să ajutăm și partea de cerere și cea de ofertă și să încercăm să creăm o piață. Să încercăm să educăm și consumatorii. Am deschis și o linie de finanțare pentru societatea civilă să facă programe de educare și conștientizare pe acest domeniu", a precizat ministrul Mediului.

Sursa: Agerpress