Ministrul Energiei: Reactoarele 3 si 4 vor fi incluse in strategia energetica, intrucat s-a investit deja masiv in acest proiect
Data publicarii: 12-10-2016 | EconomieProiectul realizarii reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda se va regasi in strategia energetica a Romaniei, intrucat in acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
"E clar că există, cel puțin așa arată modelarea noastră, există loc pentru industria nucleară și pentru reactoarele 3 și 4, mai în toate scenariile. Sigur, datorită și unor condiții particulare, pentru că noi deja am investit în aceste reactoare o sumă apreciabilă de bani, peste un miliard de euro cel puțin. Există deja infrastructură pentru care s-au plătit bani. Există o rațiune pentru care în mod particular acest proiect are sens. Are sens din punctul de vedere al decarbonizării", a susținut Grigorescu.
Potrivit acestuia, România are și experiența necesară pentru derularea acestui proiect.
"Este una dintre resurse din a cărei exploatare ne întărim siguranța energetică, pentru că avem un ciclu nuclear integrat, chiar dacă nu complet, cu o tehnologie nord-americană. Suntem singurii din regiune care avem această tehnologie și această abilitate de a fi în continuare independenți din acest punct de vedere", a continuat ministrul.
Totodată, cărbunele va rămâne și el o resursă importantă a mixului energetic românesc. "Cu siguranță cărbunele va rămâne important, trebuie să ne fie clar acest lucru. Nu pentru că eu am dezvoltat, poate, în acești ani, o legătură particulară cu acest sector, este adevărat, însă eu cred în cărbune ca fiind unul dintre cei mai rezilienți combustibili", a susținut Grigorescu.
Potrivit ministrului, chiar dacă în 10-15 ani cărbunele își va redimensiona ponderea, acest lucru nu înseamnă dispariția companiilor care produc energie din această resursă.
"Ar trebui să ne gândim și să plănuim o transformare. Acești producători de energie nu trebuie priviți legat exclusiv de o resursă, ci pur și simplu o infrastructură industrială care are potențialul de a se transforma", a mai spus el.
În prezent, cărbunele asigură circa 30% din producția națională de electricitate din România, prin intermediul complexurilor energetice Oltenia și Hunedoara.
În ceea ce privește resursa nucleară, aceasta asigură aproximativ 20% din energia electrică generată la nivel național, prin intermediul reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă. România negociază în prezent cu compania chineză CGN realizarea reactoarelor 3 și 4.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall